Resfinţirea bisericii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” din parohia Piatra Olt

Resfinţirea bisericii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” din parohia Piatra Olt

În data de 2 noiembrie 2008, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de resfinţire a bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului din parohia Piatra Olt.

Poporul lui Dumnezeu a întâmpinat acest eveniment în chip deosebit, adunându-se în număr mare alături de primarul oraşului Piatra Olt, Dl. Tudor Udrescu.

Preasfinţitul Părinte Episcop a lăudat realizarea părintelui paroh Sora Ion, dorind să-l răsplătească prin acordarea unuia dintre cele trei ranguri onorifice preoţeşti, dar părintele paroh, de-a lungul vremii, le-a obţinut deja pe toate. Totodată, Preasfinţitul Părinte Episcop a acordat şi o diplomă de onoare domnului primar, pentru susţinerea ce a arătat-o, sprijinind Biserica Ortodoxă.

Biserica a fost ridicată în anul 1984 de către părintele Sora Ion, venind astfel întru întâmpinarea credincioşilor însetaţi de Dumnezeu din Piatra Olt.