Dan Puric conferenţiază în Slatina în data de 16 noiembrie 2008

Dan Puric conferenţiază în Slatina în data de 16 noiembrie 2008

Episcopia Slatinei, în colaborare cu A.S.C.O.R. Slatina vă invită la conferinţa cu domnul Dan Puric, unde va avea loc şi o lansare de carte.

Conferinţa ce poartă titlul “Cine suntem” are loc la Casa Tineretului din Slatina, începând cu ora 17.00, în data de 16 noiembrie 2008, intrarea fiind liberă.

Dan Puric este un actor, scenarist, regizor şi dansator român, autor de spectacole aplaudate în ţară şi în străinătate. Există, totuşi, o latură mai puţin cunoscută a vieţii sale, care îi depăşeşte preocupările artistice, deşi se recunoaşte în ele, ca picătura de apă într-un ocean: credinţa.

Într-un moment de cumpănă a vieţii sale, Dan Puric s-a întors cu faţa spre Dumnezeu: „L-am aflat pe Dumnezeu într-un târziu, dar nu prea târziu”.

Această întoarcere i-a marcat viaţa, astfel că astăzi putem vedea faţa unui alt Dan Puric, care mărturiseşte lumii trăirile şi simţămintele creştine pe care le-a experimentat.

Mai multe detalii despre conferinta pe site-ul ASCOR Slatina (AICI)