Liturghie arhierească la parohia Corbu

Liturghie arhierească la parohia Corbu

Duminică, 23 noiembrie, la parohia din com. Corbu, Preasfinţitul Părinte Sebastian a slujit Dumnezeiasca Liturghie alături de un sobor de preoţi veniţi din localităţile învecinate, răspunsurile de la Liturghie fiind date de către membrii coralei Filarmonicii ‘Oltenia’ din Craiova.

Părintele Paroh Ungureanu Ştefan a fost distins cu brâu albastru, primind rangul de sachelar, iar Dl. primar Ing. Constantin Dinuţ, care a contribuit substanţial la ridicarea capelei din cimitirul satului, a fost răsplătit de către Preasfinţia Sa cu Distincţia de Vrednicie.

După încheierea slujbei Sfintei Liturghii, PS. Sebastian a sfinţit capela din cimitir şi a inaugurat noul pod de peste râul Vedea, care face legătura între jud.Argeş şi jud. Olt.