Liturghie arhierească la parohia Drăgăneştii de Sus de ziua Sf. Mc. Filofteia de la Argeş

Liturghie arhierească la parohia Drăgăneştii de Sus

de ziua Sf. Mc. Filofteia de la Argeş

Duminică, 7 decembrie, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sf. Mc. Filofteia de la Argeş, credincioşii olteni, adunaţi în biserica parohiei din Drăgăneştii- de Sus, au participat la Sfânta Liturghie sâvîrşită de PS. Sebastian, Episcopul Slatinei.

În drum spre Drăgăneşti, Preasfinţia Sa a binecuvântat şi pe creştinii din biserica parohiei Viişoara, unde slujeşte Pr. Florescu Ilie.

Biserica parohiei Drăgăneştii de Sus, protoieria Caracal, unde este paroh Pr. Manea Petre, s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru creştinii atât de dornici de a-şi revedea pe episcopul lor. Răspunsurile la Sfânta Litughie au fost date de către membrii grupului psaltic “Sfântul Constantin Brâncoveanu” al Episcopiei.

Cuvântul de învăţătură ţinut de Preasfinţia Sa, la finalul slujbei, a evocat martiriul Sf. Mc. Filofteia şi a îndemnat pe credincioşi să se pregătească duhovniceşte pentru întâmpinarea în duh creştina  marii sărbători a Naşterii Domnului.