Slujbă arhierească la parohia Radomireşti, protoieria Caracal

Slujbă arhierească la parohia Radomireşti, protoieria Caracal

Duminică, 1 martie, Preasfinţitul Părinte Sebastian a slujit Dumnezeiasca Liturghie la parohia Radomireşti, protoieria Caracal. În drum spre aceasta, a vizitat şi parohia Bălăneşti, unde slujeşte părintele Gheorghe Manea, adresându-le credincioşilor un scurt cuvânt de învăţătură şi binecuvântându-i.

La sfârşitul slujbei Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură, îndemnând credincioşii la o pregătire cât mai temeinică pentru Postul Mare, bazată atât pe pocăinţă şi spovedanie deasă, dar şi pe împărtăşire cu Sfintele Taine, care să încununeze osteneala trupească şi jertfa sufletească. Preasfinţitul Părinte le-a vorbit, de asemenea, şi despre postul spiritual sau importanţa cultivării în suflet a virtuţilor creştine, astfel ca toate să fie lucrate cu iubire şi să se desăvârşească prin ea.

Părintele paroh Mihai Vînătoru, în numele enoriaşilor, a mulţumit în mod deosebit Preasfinţiei Sale pentru slujbă şi vizită, cerând să fie binecuvântat şi muzeul parohial înfiinţat de curând în cafasul bisericii.

5 2 4 3

6 8 9 1