„Creştinismul ne încredinţează că moartea duce la înviere“

„Creştinismul ne încredinţează că moartea duce la înviere”

Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei, a fost invitatul primei mari conferinţe ASCOR – filiala Iaşi din Postul Mare, care a avut loc marţi, 10 martie 2009, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Tema conferinţei la care au participat zeci de studenţi a fost: „Moartea ca viaţă”.

PS Sebastian a vorbit în prima parte a cuvântului său despre viaţa de dincolo de moarte, întrucât sunt unii oameni care abordează moartea ca pe cea mai mare tragedie care se poate întâmpla pe acest pământ. „Cei mai mulţi, deşi, teoretic, credem că moartea nu constituie decât o simplă trecere în viaţa de dincolo, ne comportăm ca şi cum viaţa aceasta ar fi singura formă de existenţă a noastră. Pentru aceasta, fie fugim obsesiv de moarte, fie ignorăm viaţa cealaltă, cu inconştienţă. Toţi ne apropiem de moarte cu fiecare clipă pe care o trăim, iar Învierea lui Hristos ne arată foarte limpede că moartea este înviere, căci prin Învierea Sa, Hristos a prefăcut moartea în viaţă. Mentalitatea aceasta pe care au avut-o şi cei din vremea Mântuitorului, văzând în Hristos un învăţător mort, chiar dacă unul de excepţie, ne pândeşte de multe ori şi pe noi, cel puţin la nivelul subconştientului, atunci când privim moartea ca pe marea catastrofă finală a existenţei noastre. Nici nu vrem să vorbim despre ea. Nici nu acceptăm să ni se spună că într-o zi vom muri, deşi ziua aceea nu ar fi altceva decât intrarea noastră în împărăţia Mântuitorului Hristos cel Înviat. Creştinismul, prin învăţătura sa, ne încredinţează că moartea, care ne sperie pe toţi atât de mult, duce de fapt la înviere, duce la viaţa în Hristos, cu o condiţie: să-L slujim pe Domnul Hristos ca Dumnezeu adevărat, şi El va ridica piatra de pe mormântul mentalităţii noastre pământeşti, aşa cum a prăvălit piatra şi de pe mormântul pe care contemporanii Săi au crezut că I L-au asigurat pentru totdeauna”, a spus PS Sebastian.

„Aş vrea să încetăm să privim moartea ca pe marea catastrofă”

Episcopul Slatinei a continuat să explice mulţimii de studenţi prezente la conferinţă minunea pe care a făcut-o Mântuitorul cu fiica lui Iair, a cărei înviere ne arată că moartea nu are ultimul cuvânt pe acest pământ. „Mântuitorul nu S-a arătat preocupat de cele din lumea aceasta, cât de cele de dincolo. Nu L-a interesat cine era rege în vremea aceea, în Israel. Întotdeauna, învăţătura Sa avea în vedere pregătirea pentru moarte ca viaţă, adică pentru împărăţia cerurilor. Pentru aceasta, El a fost respins de contemporanii Săi, preocupaţi mai mult de starea lucrurilor din lumea aceasta, iar la căpătâiul fiicei moarte a lui Iair, chiar au râs de El. De ce? Pentru că a făcut o afirmaţie care li s-a părut ciudată oamenilor din vremea aceea. Hristos a zis: «Nu plângeţi. Copila n-a murit, ci doarme». Cei care se aflau de faţă au râs, privindu-L pe Hristos cu mirare, îndoindu-se că Acesta este Învăţătorul despre care auziseră că este Atotcunoscător. Hristos a refuzat un dialog cu ei, dar a făcut un lucru care i-a lăsat pe toţi înmărmuriţi. Apucând-o de mână pe copilă, a strigat: «Copilă, scoală-te», iar duhul ei s-a întors şi a înviat îndată, arătând prin aceasta că El este Stăpânul vieţii şi al morţii şi că pentru El moartea este, totuşi, somn. Plecând de la deosebirea de limbaj şi de concepţie prin care Mântuitorul Hristos numeşte moartea somn, aş vrea să încetăm să privim moartea ca pe marea catastrofă. Motivul pentru care Hristos a primit să facă minunea învierii din morţi a fiicei lui Iair a fost acela de a ne arăta, tuturor, că la Dumnezeu nu moartea are ultimul cuvânt. Hristos a numit moartea somn, iar Biserica, peste veacuri, a numit locul de odihnă al celor adormiţi, cimitir, care în limba greacă s-ar putea traduce şi ca loc de odihnă, sau loc de dormit”, a explicat PS Sebastian, care a continuat să facă referire la pericopa evanghelică a săracului Lazăr şi a bogatului nemilostiv.

Nu de moartea fizică ar trebui să ne temem, ci de cea sufletească, veşnică

„Pericopa aceasta evanghelică este o mare dramă, căci se poate ajunge din fericirea aceasta pământească, atât cât este ea, în iad. Tragedia este cu atât mai mare cu cât starea de dincolo este definitivă şi veşnică. Până la judecata universală, rugăciunile pentru cei morţi încă mai pot ajuta celor care au luptat câtuşi de puţin pentru mântuire, dar nu mai pot face nimic pentru cei care au plecat cu totul nepregătiţi din viaţa aceasta. Starea acelora, chiar dacă ne doare, este definitivă. Nimeni nu ne poate ajuta dacă nu înţelegem că trebuie să ne ajutăm singuri. E plină lumea de credincioşi care au auzit de rai sau iad, însă nu le pasă îndeajuns. Nu trebuie să vină în fiecare zi cineva să ne bată la uşă şi să ne-o spună de fiecare dată. Nu predica ne lipseşte, nu de informaţii avem nevoie, ci de voinţă şi conştiinţă că, în ziua în care ne va fi întrerupt firul vieţii, vom ajunge cu toţii în faţa lui Dumnezeu, pentru a ne lua în primire locul de veci, alături de bogatul nemilostiv sau de săracul Lazăr. Nu de moartea fizică ar trebui să ne temem noi, creştinii, ci de cea sufletească şi veşnică. Moartea nu este pierdere în neant ori nimicire totală, ci este simplă trecere şi, deci, viaţă”, a mai adăugat Episcopul Slatinei.

Constantin CIOFU

ps-sebastian-conferinta-ascor-10032009-10

sursa> Ziarul Lumina (12 martie 2009)

foto> Ortodoxie pe net