Sărbătoarea Bunei Vestiri – bucurie pentru slătinenii şi romanăţenii nou-înfiinţatei Eparhii

Sărbătoarea Bunei Vestiri – bucurie pentru slătinenii şi romanăţenii nou-înfiinţatei Eparhii

Miercuri, 25 martie, de praznicul Bunei Vestiri, când Episcopia Slatinei a împlinit un an de activitate, a fost săvârşită slujba Sfintei Liturghii în sobor arhieresc la Mânăstirea Clocociov din Slatina. Au slujit ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei; PS Gherasim, Episcopul Râmnicului; PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei; PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor şi PS Gurie Gorjeanul, Episcop Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei.

Începând încă de dimineaţă, la orele 06.00, au fost sfinţite de către Preasfinţitul Părinte Sebastian antimisele pentru toate parohiile Eparhiei, acestea fiind realizate în condiţii grafice de excepţie. A urmat slujba Acatistului Bunei Vestiri şi Sfânta Liturghie.

«Ne adunăm cu toţii pentru a arăta unitatea noastră sinodală, dragostea noastră unii faţă de alţii»

În cuvântul său, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit Dr. Irineu a subliniat importanţa deosebită a marelui praznic, ca zi a începutului mântuirii noastre: «Spunem că sărbătoarea de astăzi este o bucurie deosebită pentru noi, întrucât Buna Vestire este cu adevărat «începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac, când Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei se face şi Gavriil darul îl binevesteşte».

De asemenea, Înalt Prea Sfinţia Sa a arătat şi importanţa aniversării unui an de la întronizarea Prea Sfinţitului Părinte Episcop Sebastian în nou-înfiinţata eparhie a Slatinei: “Am ţinut ca în aceste momente memorabile din istoria eparhiei Slatinei să ne adunăm cu toţii pentru a arăta unitatea noastră sinodală, dragostea noastră unii faţă de alţii şi, în acelaşi timp, lumea să vadă că într-adevăr suntem ucenici ai Mântuitorului Iisus Hristos, cum de altfel a şi spus Domnul: «Prin aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă aveţi dragoste întru voi şi între voi». La această sărbătoare a Bunei Vestiri, a unui an de zile de la întronizarea Prea Sfinţitului Sebastian, noi mulţumim în primul rând Atotputernicului Dumnezeu, Stăpânul nostru, şi-L rugăm să păzească această eparhie, pe Prea Sfinţitul Părinte Episcop Sebastian, pe preoţii noştri, pe credincioşii noştri pe care, timp de 17 ani, i-am cunoscut, i-am cercetat, i-am vizitat în bisericile lor, în necazurile lor”.

Înalt Prea Sfinţia Sa şi-a amintit cu plăcere de anii păstoriei sale în mijlocul credincioşilor judeţului Olt, unde a fost Arhiereu Vicar: «În timpul Sfintei Liturghii, valuri de amintiri au izbit ţărmul minţii mele, cu numele tuturor celor pe care i-am cunoscut şi i-am întâlnit aici. Pe toţi i-am pomenit, pe toţi i-am prezentat înaintea lui Dumnezeu ca să fie în paza Atotputerniciei Sale divine şi să le reverse daruri bogate. Încă o dată urez celor din Eparhia Slatinei mulţi şi fericiţi ani, Prea Sfinţitului Sebastian, colaboratorilor Prea Sfinţiei Sale, preoţilor, părinţilor stareţi, maicilor stareţe şi tuturor credincioşilor», a mai spus Înalt Prea Sfinţia Sa Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei.

«Un an în care a trebuit să plecăm de la zero»

PS Sebastian a făcut, în cuvântul său, un scurt bilanţ al activităţii Episcopiei pe care o păstoreşte de un an de zile: «Episcopia noastră împlineşte astăzi un an de funcţionare, un an pe care eu l-aş caracteriza ca pe un an greu, un an de adaptare pentru mine personal, un an în care a trebuit să plecăm cu toţii de la zero. Numai cine a întemeiat o episcopie nouă înţelege ce vreau să spun. Cred că după un an de zile putem, trăgând linie, să spunem că Dumnezeu a fost bun şi generos cu noi. Ne-a ajutat şi iată, astăzi am putut să sfinţim antimisele pentru întreaga eparhie», a spus Prea Sfinţia Sa.

PS Sebastian a mai ţinut să sublinieze şi relaţia pe care şi-a construit-o în decursul acestui an cu preoţii şi cu credincioşii din eparhie: «Am o preoţime care mă mulţumeşte, aş putea să spun, şi cu care colaborez bine. Nişte credincioşi minunaţi, care oriunde merg şi slujesc îmi arată dragoste, şi aceasta este pentru mine o încântare şi o satisfacţie deosebită. Aşa încât, la un an de muncă în Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, aşa cum se numeşte Episcopia mai nou, cred că putem da slavă lui Dumnezeu că ne-a ajutat, ne-a binecuvântat cu roade vrednice, cu roade bogate, şi sperăm ca şi în anii care vor urma aceste roade să se înmulţească», a încheiat Prea Sfinţia Sa.

25 35 45 54 15 64 72 83 91 101 111 121 131 141 151 16

sursa: Mitropolia Olteniei