CENTRUL DE PELERINAJE
Începând cu 1 aprilie 2009, în cadrul Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor a fost înfiinţat, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Episcop Sebastian, Centrul de Pelerinaje „Sfinţii Martiri Brâncoveni”.
Centrul îşi propune să realizeze pelerinaje atât în ţară, cât şi în străinătate, în locuri încărcate de spiritualitate, dorind să atragă cât mai mulţi credincioşi de toate vârstele, cărora să le dezvolte sentimentul religios, să-i călăuzească spre trăirea unor momente de mare înălţare spirituală care să-i apropie de Dumnezeu, să-i hrănească din râvna marilor duhovnici – modele demne de urmat pentru nevoinţele, înţelepciunea şi smerenia lor.
Centrul de pelerinaj este coordonat de PC Protoiereu Marian Mazilu, de la Protoieria Slatina I şi preot în localitatea Negreni, jud. Olt, care poate fi contactat la următoarele numere de telefon: 0249.464.598 sau 0746.587.165
Pelerinaj în Dobrogea
Pelerinaj la Mânăstirea Sf. Ana – Orşova
Pelerinaj în Maramureş
PELERINAJ ÎN DOBROGEA
29-31 iulie 2010
Ziua I – 29 iulie 2010
Slatina – Piteşti – M-rea Ciorogârla – Bucureşti – M-rea Cernica – Cernavodă – M-rea Peştera Sf. Ioan Casian – M-rea Crucea (cazare)
Ziua a II-a – 30 iulie 2010
Constanţa – Techirghiol – M-rea Sf. Maria – M-rea Sf. Ap. Filip – M-rea Sf. Ap. Andrei (Peştera Sf. Ap. Andrei) – M-rea Dervent (cazare + masă).
Ziua a III-a – 31 iulie 2010
M-rea Dervent (participare la Sf. Liturghie) – Călăraşi – Bucureşti – Piteşti – Slatina.
Preţul excursiei este de 90 lei (include şi trecerea cu bacul peste Dunăre). La traseu pot apărea mici modificari care nu vor schimba preţul circuitului.
Detalii: Pr. Marian Mazilu tel: 0249464598 sau 0746587165
Sfânta Mânăstire Dervent
Mânăstirea Dervent a fost construită la începutul secolului XX, pe locul unde în secolele IX-XI a fost o veche vatră monahală. Temelia actualei biserici s-a pus la 5 iulie 1936, sub păstoria PS Gherontie al Tomisului, stareţ al mânăstirii fiind părintele Elefterie Mihail. Sfinţirea s-a făcut la 13 septembrie 1942. În anul 1959, mânăstirea a fost închisă. În 1990, pe 2 februarie, părintele Elefterie Mihail a primit aprobarea pentru redeschiderea mânăstirii, iar pe 12 mai, acelaşi an, s-a mutat la cele veşnice.
Icoana Maicii Domunului făcătoare de minuni a fost donată mânăstirii Dervent în anul 1940, de către moştenitorii defunctului Ghipara. Se află în pronaosul bisericii, în partea stângă, aşezată pe un iconostas înalt, pe care credincioşii trec cerând ajutor Maicii Domnului.
Pe locul unde, în urmă cu aproape 2000 de ani, au fost martirizaţi patru din ucenicii Sfântului Apostol Andrei, care în secolul I d. Hr. a propovăduit creştinismul în sudul Dobrogei, au apărut patru cruci de piatră care, de-a lungul veacurilor, s-au dovedit purtătoare de har tămăduitor pentru diferitele neputinţe trupeşti şi sufleteşti.
Peştera Sfântului Apostol Andrei
Peştera Sfântului Apostol Andrei este considerată primul lăcaş de cult de pe teritoriul ţării noastre, fiind, în acelaşi timp, şi poarta de pătrundere a creştinismului pe teritoriul României.
Venind la propovăduire în Scythia Minor (Dobrogea de azi), Sfântul Andrei şi-a ales pentru rugăciune şi reculegere câteva locuri retrase prin păduri sau grotele unor stânci. Un astfel de loc este şi peştera care-i poartă numele până astăzi. Conform scrierilor teologice şi istorice, Sf. Ap. Andrei a ajuns pe pământul dobrogean în jurul anului 60 d. Hr. şi s-a oprit cu ucenicii săi într-o peşteră aflată la marginea unei păduri, loc care încă dăinuie, plin de taină, lângă localitatea Ion Corvin. La vest de peşteră, la aproximativ 150 de metri se află nouă izvoare.
Tradiţia spune că sfântul propovăduitor boteza în pârâul format din apele acestor izvoare. Ele se văd şi astăzi, iar localnicii şi pelerinii le consideră izvoarele cu apa cea mai bună din tot cuprinsul Dobrogei. Acest loc de rugăciune şi vieţuire duhovnicească, folosit de Sf. Ap. Andrei şi ucenicii săi, a devenit, cu timpul, o adevărată vatră monahală cunoscută bine în zonă, după cum ne demonstrează toponimia locului. Pădurea care adăpostea această sihăstrie s-a numit în popor sfântă, iar valea din împrejurimi Valea Călugărilor.
În primăvara anului 1943, peştera şi cele nouă izvoare au fost redescoperite de preotul Constantin Lembrăv împreună cu Jean Dinu, teolog şi jurist cu studii la Sorbona. În acelaşi an s-au început lucrările de amenajare a peşterii şi a incintei. La intrarea în peşteră s-a ridicat o faţadă din zid de piatră tencuită în exterior, iar în faţa peşterii s-a amenajat un platou pentru slujbe. La 30 iulie 1944, Episcopul Chesarie Păunescu a sfinţit locul, redându-l cultului, redevenind loc de închinare şi de rugăciune, aşa cum a fost în decursul vremurilor.
Greutăţile războiului au dus însă, încetul cu încetul, la uitarea peşterii şi la ruinare. Starea ei de degradare s-a accentuat odată cu desfiinţarea forţată a Episcopiei Tomisului, în anul 1948, şi transferarea Episcopului Chesarie şi a administraţiei eparhiale la Galaţi. În anul 1950, când s-a încheiat acest proces de transfer, peştera rămăsese doar o simplă grotă, fiind văduvită de toate obiectele de cult. Odată cu instalarea regimului comunist, ea a fost profanată, fiind folosită ca staul de oi. Mărăcinii şi arbuştii aproape că au închis intrarea în peşteră. Abia în cursul anilor 1986-1989, prin grija PS. Lucian Florea, pe atunci episcop vicar la Galaţi, a fost curăţată intrarea în peşteră, dar şi interiorul. Turla de piatră a fost înălţată până la 1 m deasupra pământului, ca să nu intre în peşteră apa ce se scurgea de pe deal.
După decembrie 1989, situaţia s-a schimbat radical. În vara anului 1990, doi vieţuitori de la mânăstirea Sihăstria, ieromonahul Victor Ghindăoanu şi monahul Nicodim Dincă, care era de fel din partea locului, din satul Zorile, au sosit în Dobrogea cu gândul de a reface vechea vatră monahală. Cu binecuvântarea ierarhului, s-a trecut la ridicarea unui nou aşezământ. S-au ridicat chilii, un paraclis, iar la 17 octombrie 1993 s-a pus piatra de temelie a bisericii mari. Tot acum s-a turnat fundaţia noului paraclis. După trecerea la cele veşnice a părintelui Nicodim, lucrările au fost continuate prin strădania părintelui Sava Ganea, care a finalizat construcţia paraclisului, de asemenea au sporit şi suprafeţele arabile şi numărul de animale. După modelul din 1944, se reface faţada şi terasa din faţa peşterii, din piatră adusă din carierele de la Urluia. În 1995, este instalat noul stareţ, părintele Neofit, care reuşeşte să facă electrificarea zonei şi să refacă drumul de acces de la şosea până la mănăstire.
În noile condiţii, lucrările de construcţie au avansat mult, finalizându-se clădirea bisericii mari, o adevărată catedrală împodobită la exterior cu mozaicuri impresionante şi la interior pardosită cu marmură. Din anul 2002, stareţ este părintele Ioachim, călugărit chiar aici în mânăstire şi care a vieţuit apoi o perioadă la Sf. Munte Athos.
PELERINAJ LA MÂNĂSTIREA SF. ANA – ORŞOVA
Data: 24 aprilie 2010 Preţ: 35 lei
Traseu: Slatina – Craiova (Catedrala Mitropolitană) – M-rea Strehaia – M-rea Gura Motrului – M-rea Sf. Ana (Orşova)
Detalii: Pr Marian Mazilu; tel: 0249.464.598 sau 0746.587.165
Mânăstirea Sf. Ana – Orşova. Construcţia acestui sfânt lacaş a fost realizată între anii 1936-1939, dar, datorită regimurilor totalitariste, sfinţirea sa a avut loc abia în data de 2 decembrie 1990.
Complexul monahal iniţial a fost alcătuit ditr-o biserică de lemn, cu elemente de stil tradiţional românesc, şi chilii pe ambele părţi, ansamblul având forma literei “U”. În ultimul deceniu a mai fost construită clopotniţa cu un altar de vară şi un fost bloc de alimentaţie publică în care funcţionează actualmente Muzeul memorial “Pamfil Şeicaru”, biblioteca, trapeza şi un atelier de croitorie.
Mănăstirea Sf. Ana se află pe Dealu Moşului, un loc care oferă un peisaj unic dominând oraşul Orşova şi împrejurimile. Mănăstirea a fost fondată de jurnalistul Pamfil Şeicaru care luptând aici ca sublocotenent în Primul Război Mondial, a dorit să-şi exprime recunoştinţa în faţa lui Dumnezeu fiincă rămăsese în viaţă după ce fusese îngropat aici de explozia unei bombe. Pentru faptele sale de curaj, lui Pamfil Şeicaru i s-a acordat titlul de Cavaler al Ordinului “Mihai Viteazul”. Mănăstirea a fost construită în stilul bisericilor tradiţionale din lemn, între anii 1936-1939, Biserica se află în centrul mănăstirii, complexul de chilii pentru maici fiind de o parte şi de alta. Picturile interioare au fost şterge în timpul perioadei comuniste, păstrându-se doar picturile din turn.
În timpul regimului comunist, mănăstirea a fost pe rând sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză şi tabără pentru copii, biserica fiind transformată pentru o perioadă într-un bar apoi într-o recepţie de motel. În apropiere a fost construit un restaurant, clădire care a trecut în administrarea mănăstirii în anul 1993. Sfinţirea mănăstirii a avut loc pe 2 decembrie 1990, şi a fost înfăptuită de episcopul Damaschin Severineanu. Între anii 1993-1997 au fost efectuate lucrări vaste de restaurare, fiind restaurate picturile murale şi iconostasul care au fost sfinţite de sfinţenia sa Nestor Vornicescu în anul 1999. În anul 1995 a fost inaugurat muzeul mănăstirii, dedicat fondatorului său, Pamfil Şeicaru, iar în anul 1996 a fost terminată construcţia turnului cu clopot.
Pelerinaj în Maramureş
16 - 20 septembrie
Ziua 1 – Slatina – Rm. Vâlcea – Sibiu – Alba Iulia – Măn. Râmeţ – Aiud – Turda – Cluj Napoca – Dej – Măn. Căşiel (cazare)
Ziua 2 - Măn. Rohia - Baia Mare - Sighetu Marmaţiei - Săpânţa - Măn. Bârsana - Măn. Moisei (cazare)
Ziua 3 – Borşa – Măn. Parva – Măn. Nicula (cazare)
Ziua 4 - Cluj Napoca - Turda - Măn. Lupşa - Măn. Albac - Măn. Crişan - Măn. Crişcior (cazare)
Ziua 5 - Măn. Prislop - Râmnicu Vâlcea - Slatina
Preţ 120 lei
Detalii: Pr. Marian Mazilu tel: 0249464598 sau 0746587165
.
Mânăstirea Râmeţ este unul dintre cele mai vechi aşezăminte călugăreşti din Transilvania. După mai bine de 150 de ani, pe la 1940 viaţa mânăstirească îşi reia cursul la Râmeţ. Biserica, care după 1918 a fost trecută pe lista monumentelor istorice, va fi reparată în mai multe rânduri intervenindu-se şi în jurul aşezământului. Pentru început stareţul Evloghie Oţa, venit de la Athos, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod, reorganizează aşezământul ca şi mânăstire de călugări. Din 1955 Râmeţul devine mânăstire de maici şi cu toate neajunsurile pricinuite de stăpânirea comunistă, se scrie una dintre cele mai frumoase file ale istoriei ei. Duhovnicii de renume Dometie Manolache, Ioachim Popa şi Filotei Stoica vor face ca înspre Râmeţ să se îndrepte multe suflete zbuciumate pentru a-şi găsi mângâierea, iar stareţa Ierusalima Ghibu, cu cele peste şaptezeci de maici câte numără soborul astăzi, vor realiza cu ajutorul lui Dumnezeu lucruri la care poate nici nu se gândea cineva, atât pe tărâm duhovnicesc cât şi pe cel gospodăresc. Biserica veche a mânăstirii a fost reparată, pictura restaurată.
Pe vremea episcopatului Prea Sfinţitului Emilian, dr. ing. Eugen Iordăchescu a coordonat lucrarea deosebit de importantă şi dificilă prin care, sfântul locaş periclitat de umezeală şi îngropat în pământ, a fost ridicat 2,08 m mai sus. Aleasa podoabă a Râmeţului o constituie astăzi biserica nouă care îmbină, păstrând stilul tradiţional, elemente arhitectonice din toate provinciile româneşti. Piatra de temelie s-a pus în 1982 şi lucrările au durat peste zece ani, fiind conduse de regretatul preot Ioan Grecea, care fiind şi inginer a întocmit şi proiectul. Pictura a execut-o maiestrul Grigorie Popescu cu echipa lui. Pentru a enumera şi celelalte clădiri ce s-au ridicat spre a oferi condiţiile necesare desfăşurării vieţii mânăstireşti, a pomeni mulţimea donatorilor ştiuiţi şi neştiuţi precum şi a călugăriţelor ce s-au jertfit nu ne este suficient spaţiul acestei mici lucrări.
Mânăstirea Căşiel (judeţul Cluj) a fost ctitorită de călugărul Filip Pahomie Georgiu, în anul 1765 pe pământul părinţilor săi. Pe banii câştigaţi în Moldova, călugărul decide să se întoarcă în locul de baştină pentru a construi o mănăstire, ca răspuns la atacurile prozelitiste ale catolicilor în Transilvania. Tatăl său, nobil, era urmaş al voievodului Vaiva Voievod; parte sa de moştenire, optsprezece iugăre de pământ, au fost puse la dispoziţia viitoarei mânăstiri. În anul 1832 mânăstirea a ars, dar s-a construit în locul ei alta, şi sub activitatea călugărului blăjean Basiliu Bonifaciu mânăstirea a cunoscut o perioadă de înflorire pe o perioadă de douăzeci de ani. Aici a fost şi o şcoală pentru copiii din împrejurimi. În anul 1950, s-au stabilit aici câteva călugăriţe având ca duhovnic pe arhimandritul de atunci, Justinian Chira, azi Episcop al Maramureşului şi Sătmarului. In anul 1959, mânăstirea a fost desfiinţată. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reînfinţarea mânăstirii în anul 1991. Prin activitatea neobosită a stareţei Varvara Georgiu, mânăstirea cunoaşte o nouă perioadă de înflorire. Actualmente, obştea are 16 vieţuitoare, dintre care patru sunt maici iar părinte duhovnicesc este cuviosul părinte Serafim Bădilă. Hramul mănăstirii este Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie. Actualmente se află în construcţie o construcţie cu două nivele, circulară, la ultimul etaj fiind prevăzut un paraclis acoperit de o frumoasă boltă.
Măn. Bârsana Aparţinând de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, Mănăstirea „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” din Bârsana este situată la 22 de km sud-est de municipiul Sighetul Marmaţiei, la ieşirea din Bârsana, spre podul Slătioarei, unde spaţiile dumbrăvilor largi ale Izei se strâmtează, spre localitatea Strâmtura, fiind cel mai strâmt vad al Izei.
De la kilometrul 17 al Drumului Judetean 186, trecând pe sub o frumoasă poartă maramureseană, se răsuceşte în sus aleea care duce lin spre mănăstire; intrarea în incinta propriu-zisă se face pe sub semetul Turn – clopotniţă, dincolo de care, pe partea dreapta, biserica ţâşneşte mlădioasă spre cer – până nu demult, cea mai înaltă biserica de lemn din lume.
De la biserică porneşte aleea pietruită şi străjuită de flori ce duce spre Stăreţie, construcţie supraetajată de o cuceritoare fantezie arhitectonică, remarcabilă transpunere creatoare a stilului maramureşean al bisericilor de lemn. Pe pajiştea verde din stânga aleii se află un Altar de vara şi un Aghiasmatar, iar pe dâmbul din dreapta, la oarecare distanţă, Casa Artistului – o fermecătoare vilă destinată să găzduiască, pentru repaus şi creaţie, cărturari şi meşteri ai frumuseţii sacre. În spatele Stăretiei şi pe latura dinspre şosea se află chilii, ateliere şi o seamă de anexe gospodăreşti, iar în partea de sud-est a mănăstirii, în imediata vecinătate a Turnului – clopotniţă, se afla Muzeul.
Ceea ce fascinează la Barsana, dincolo de duhul locului de buna rânduială monahală, este desăvârşită unitate stilistică şi simtul artistic fără greş care guvernează întregul aşezământ, pe linia unei tradiţii îmbogăţite prin evlavie creatoare. Puritatea liniilor de la Bârsana e ca o tămadă pentru ochi şi pentru inimă: filocalie (iubire de frumos) mlădiată în lemn! Impresia neobişnuită a vegetalului prefăcut în «slava stătătoare» împărtăşeşte ochiul cu un fel de sfinţenie ca de început de leat, iar «gura de rai» a baladei capătă deodată consistenţă şi chip.
Nici o notă discordantă în această armonie a sfinţeniei cu frumuseţea, în această minunată sinteză de geniu ţărănesc şi cucernicie ortodoxă: arhitectura, sculptura ornamentală şi iconografia işi răspund una alteia fără monotonie, dar şi fără stridenţă, într-o împărtăşire firească, integrând până şi accesoriile cele mai «umile», precum scoarţa, cerga sau ştergarul. Trăgând la Bârsana şi bucurându-te în tihna de duhul primitor al locului, ca pelerin sau doar ca simplu turist, frumuseţea ţi se aşează de la sine în suflet.
La Bârsana, Ortodoxia este vrednică de tradiţia ei, iar sufletul românesc răsuflă spre zariştea lui mai bună. E o dovada că încă putem răspunde vremurilor pe limba noastră, cu acea simplitate esenţială prin care credinţa şi fapta, feciorelnic nuntite, binemerită să intre, cu candelele pline, în cămara Mirelui dumnezeiesc.
Mănăstirea Nicula. Mănăstirile se găsesc într-o zonă liniştită, de pădure, departe de agitaţia şi aglomeraţia oraşului, un loc unde să te poţi reculege, să te poţi ruga, să poţi comunica cu Divinitatea. O vizită la mănăstire este un lucru bine-venit în orice zi. Mănăstirea Nicula este la 45 de km de Cluj-Napoca şi datează din secolul al XVI-lea; este renumită pentru Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, care a lăcrimat din 15 februarie până în 12 martie 1699. Se spune că ochii Maicii Domnului au devenit vii şi au izvorât lacrimă dătătoare de viaţă. În lacrimile ei şi-au găsit ecou bucuria şi tristeţea, speranţa şi deznădejdea, iubirea şi visele celor care şi-au pus nădejdea în Divinitate, dovedindu-se astfel puterea Maicii Domnului. Într-o lume plină de interese, într-o societate care a uitat să creadă în Dumnezeu, să nu uităm să ne rugăm, să credem, să fim alături de cei care au nevoie de noi, şi, mai presus de orice, să nu uităm să avem grijă şi de sufletul nostru.
.
Mănăstirea Crişan, cunoscută şi sub denumirea de Mănăstirea Vaca, este o mănăstire ortodoxă situată în satul Crişan al comunei Ribiţa, judeţul Hunedoara. Mănăstirea cu obşte de călugări, întemeiată în secolul al XVI-lea, este situată la o distanţă de aproximativ 7 km nord de Brad şi la 46 km nord de Deva. Ansamblul monahal este situat pe deal, cu diferenţa de nivel, şi de aceea a fost necesar pentru construcţia clădirilor să se spargă şi să se niveleze malul dealului. Mănăstirea este o mărturie a ortodoxiei româneşti pe atât de zbuciumatul pământ al Transilvaniei Ortodoxe. Biserica mănăstirii poartă hramul “Naşterea Maicii Domnului”.
Mănăstirea Prislop Nu se cunosc începuturile mănăstirii. Deoarece era amplasată pe pământuri care ţinuseră de nobilii români din Ciula, se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locaşului. Nu se poate vorbi, cu nici un fel de date pozitive, despre vreo sihăstrie din secolele XIII-XIV. Există o singură mărturie care este consemnată despre prezenţa lui Nicodim de la Tismana, în Ungaria medievală. Ea este însemnarea de pe Evangheliarul său: “Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Ţara Ungurească în 6913 (1404-1405)”. Lui Nicodim tradiţia i-a pus în seamă un lung şir de alte mănăstiri care au fost întemeiate ulterior. În adevăr, nici cea mai mică relaţie nu se poate face între Prislop şi Nicodim de la Tismana. Pe la jumătatea secolului XVI, Mănăstirea Prislop ajungând aproape în ruină, în anul 1564 a fost zidită “din temelie” de Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Ţara Românească. Este posibil ca vechiul lăcaş, despre al cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale. Zamfira a acţionat sigur la o mănăstire preexistentă, pentru că ea, ca femeie, nu avea drept la ctitorire de mănăstire de bărbaţi. Îngrijorată de salvarea sufletului ei, după a patra căsătorie cu nobili transilvani care nu erau de religie ortodoxă, ea a înzestrat lăcaşul cu odoare scumpe şi moaşte. Dintre ele, pe cât se pare, doar o icoană a ajuns până astăzi. Piatra funerară a Zamfirei, sfărâmată în mai multe bucăţi, se găseşte la Prislop. Ea conţinea inscripţii latine şi chirilice. Doi egumeni, Ioan şi Teofil, sunt pomeniţi în documente. Nu se cunoaşte absolut nimic despre rolul lor în administrarea mănăstirii. Probabil că în secolul al XVII-lea a fost întemeiază la Prislop şcoala de învăţătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină preoţi la sate. În anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Bălgrad (Alba Iulia), iar Teofil devine în 1615 episcop la Vad. Aici în secolul XVII vieţuieşte Sfântul Ioan de la Prislop. În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. A primit un ultim veşmânt de frescă sub semnătura lui Simion din Piteşti. Din acesta se conservă doar câteva fragmente. A fost adânc implicată în frământările religiase ale secolului al XVIII-lea, dintre greco-catolici şi ortodocşi. În secolul al XIX-lea era aproape pustie şi administrată de preoţi de mir. Curând după ce a fost trecută la ortodocşi (1948), a fost desfiinţată şi alocată pentru destinaţii laice. S-a refăcăt ca lăcaş mănăstiresc după anul 1975, cu o comunitate de călugăriţe.
Părintele Arsenie Boca s-a născut la 28 septembrie 1910 în comuna Vata de Sus, judeţul Hunedoara. De mic copil manifesta înclinaţie spre studiu şi spre artele frumoase. Urmează cursurile Institutului Teologic de grad universitar din Sibiu ale facultăţii de Belle Arte din Bucureşti şi pentru doi ani cursurile Facultăţii de Medicină din Cluj, pe care însa nu le încheie.
Între anii 1938-1939 face un pelerinaj la muntele Athos de unde, revenind în ţară se închinoviază în anul 1939 la mănăstirea Sâmbăta de Sus şi la scurt timp este hirotonit diacon şi preot.
În 1948, la îndemnul mitropolitului Nicolae Balan se muta la Prislop pentru a reînvia viaţa monahală din această mănăstire distrusă de generalul Bucow. Aici întemeiază o obşte de maici şi vieţuieşte până în 1959 când i se stabileşte domiciliul forţat la Bucureşti şi lucrează timp de 10 ani la pictura bisericii din Drăgănescu. Ultima parte a vieţii şi-o petrece la Sinaia.
S-a mutat la Domnul în 28 noiembrie 1989 la Sinaia şi a fost înmormântat după dorinţa proprie la mănăstirea Prislop la 4 decembrie 1989. Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie astăzi un loc de pelerinaj pentru sute de creştini din ţară care l-au cunoscut şi în conştiinţa cărora părintele a rămas ca un om cu viaţă sfântă.
.
PELERINAJ-GRECIA
Sărbătoarea Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir
Plecare pe 25 Octombrie
.
Ziua 1
Plecare din Slatina la orele 16.00 cu autocarul, pe ruta: Giurgiu, Ruse, Sofia, Kulata, Promahonas, sosire Salonic.
Ziua 2
Salonic, vizitarea bisericii Sf. Dimitrie, unde se află moaştele Sf. Dimitrie şi participarea la procesiunea închinată Sfântului. Plecare spre Paralia Katerini (cazare).
Ziua 3
Mic dejun şi plecare spre Atena cu oprire la M-rea Katoxenia (unde se află Brâul Maicii Domnului) şi Evia, pentru vizita mânăstirii unde se află moaştele Sf. Ioan Rusu. Cazare în Atena.
Ziua 4
Mic dejun şi turul oraşului cu ghid. Se vizitează Acropolis-ul, opţional excursie insulă Eghina, pentru vizitarea bisericii Sf. Nectarie (unde se află moaştele Sfântului), cazare în Atena.
.
Ziua 5
Mic dejun, plecare spre Patras cu oprire la Canalul Corint. La Patras, se vizitează biserica Sf. Ap. Andrei unde se afla moastele Sfântului, plecare spre Kalambaka (cazare).
Ziua 6
Mic dejun, plecare spre complexul monastic Meteora, unde se vor vizita principalele mânăstiri> M-rea Meteora, Varlam, Sf. Ştefan, Rousanu. Întoarcere în Kalambaka (cazare).
Ziua 7
Mic dejun, plecare spre Paralia Katerini, cu oprire la biserica Sf. Paraschiva. Cazare în Paralia Katerini.
Ziua 8
Mic dejun, plecare spre România. Sosire în Slatina în jurul orelor 24.00.
PREŢ: 305 EURO + 20 RON
Detalii: Pr. Marian Mazilu tel: 0249464598 sau 0746587165
PELERINAJ ÎN NORDUL MOLDOVEI
13-18 iulie 2009
Z1 – Slatina – Târgovişte – Mân. Viforâta – Mân. Dealu – Ploieşti – Mân. Ghighiu – Panciu – Mân. Sf. Teodosie de la Brazi – Mausoleul Mărăşeşti – Mân. Buciumeni (cazare + masă);
Z2 – Mân. Sihastru – Tecuci- Vaslui- Iasi- Tg. Frumos – Suceava – Cetatea de Scaun – Sf. Ioan cel Nou – Mân. Dragomirna ( cazare);
Z3 – Casa Memorială Ciprian Porumbescu – Mân. Slatina – Mân. Gura Humorului – Mân. Moldoviţa – Mân. Voroneţ – Mân. Suceviţa – Mân. Putna (cazare + masă) – Chilia Sf. Daniil Sihastru;
Z4 – Rădăuţi – Mân. Bogdan I – Mân. Râşca – Bis. Boroaia – Tg. Neamţ Mân. Neamţ – Schitul Vovidenia – Mân. Secu – Mân. Sihăstria (cazare + masă);
Z5 – Mân. Petru Vodă – Cetatea Neamţ – Casa Memorială Veronica Micle – Humuleşti – Casa Memorială Ion Creangă – Mân. Agapia – Mân. Văratec – Bacău – Mân. Ciolpani- Mân. Sf. Sava ( cazare + masă);
Z6 – Oituz – Mân. Nămăieşti – Mân. Negru Vodă – Piteşti – Slatina.
Preţ 150 RON
Mănăstirea Buciumeni
Primele călugăriţe s-au aşezat în codrii Buciumenilor, conform tradiţiei, la începutul secolului al XV-lea. Deşi nu s-au păstrat mărturii scrise în acest sens, marea majoritate a vechilor documente mănăstireşti fiind pierdute sau înstrăinate, se pare că pe la 1420-1430, în vremea domnitorului Alexandru cel Bun, s-au ridicat aici, cu sprijinul locuitorilor din satele învecinate, o bisericuţă din lemn cu hramul Sfîntului Ierarh Nicolae şi câteva chilii. Până la începutul secolului al XVIII-lea nu se cunosc amănunte despre traiul celor ce vieţuiau, în sihăstrie, în pădurea de la Buciumeni, dar, cu siguranţă, tradiţia călugărească nu s-a pierdut, deşi biserica a ars şi a fost distrusă în repetate rânduri. Abia pe la 1700 vechiul locaş de închinare este refăcut sau reconstruit de către serdarul Manolache Radovici, proprietarul unei moşii în satul Buciumeni şi sfinţit, mai apoi, la 1718, de către episcopul Sava al Romanului, care a şi aşezat în fruntea obştii de călugăriţe pe monahia Mafta.
Mănăstirea Putna
Mănăstirea este unul din cele mai importante centre religioase, culturale şi artistice româneşti. A fost supranumită de M. Eminescu “Ierusalimul Neamului Românesc”.Mănăstirea se află la 33 km de oraşul Rădăuţi, în nordul Moldovei. Lăcaşul deţine un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc. Aici s-au copiat manuscrise şi au fost realizate miniaturi preţioase.
Potrivit vechilor cronici moldoveneşti, zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ştefan cel Mare (al cărui mormânt se află aici), a început în anul 1466 şi s-a terminat în 1469. Incinta, turnul de la intrare şi fortificaţiile au fost terminate în 1481. Biserica fiind devastată de oştile lui Timuş Hmelniţki, lucrările de recontruire au fost începute de voievodul Gheorghe Ştefan (1653 – 1658) în 1654 şi terminate, sub domnia lui Eustatie Dabija (1661 – 1665) , în 1662. Mănăstirea a fost restaurată în 1756 – 1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul, apoi în 1902, cînd s-a refăcut acoperişul după planurile arhitectului Romstörfer, şi, mai recent, în perioada 1961 – 1975.
Detalii: Pr. Marian Mazilu tel: 0249464598 sau 0746587165
PELERINAJ ÎN ARDEAL
23-26 iulie
Z1 Slatina- Piteşti – Rm. Vâlcea – Mân. Cozia – Mân. Turnu – Sibiu – Alba Iulia – Catedrala Reîntregirii Neamului- Aiud – Mân. Râmeţ (cazare).
Z2 Mân. Rimetea – Mân. Poşaga – Mân. Lupşa – Câmpeni – Mân. Albac – Brad – Mân. Criscior (cazare).
Z3 Deva -Hunedoara – Castelul Corvineştilor – Mân. Prislop (mormântul Pr. Arsenie Boca) – Haţeg – Petroşani – Mân. Lainici – Tg. Jiu – Mân. Tismana (cazare şi participare la slujba privegherii).
Z4 Mân. Tismana (participare la Slujba Sfintei Liturghii) – Tg. Jiu (vizitarea complexului Brâncuşi) – Horezu – Mân. Horezu – Mân. Bistriţa – Rm. Vâlcea – Slatina.
PREŢ: 100 Ron
Detalii: Pr. Marian Mazilu tel: 0249464598 sau 0746587165
Mânăstirea Râmeţ este unul dintre cele mai vechi aşezăminte călugăreşti din Transilvania. După mai bine de 150 de ani, pe la 1940 viaţa mânăstirească îşi reia cursul la Râmeţ. Biserica, care după 1918 a fost trecută pe lista monumentelor istorice, va fi reparată în mai multe rânduri intervenindu-se şi în jurul aşezământului. Pentru început stareţul Evloghie Oţa, venit de la Athos, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod, reorganizează aşezământul ca şi mânăstire de călugări. Din 1955 Râmeţul devine mânăstire de maici şi cu toate neajunsurile pricinuite de stăpânirea comunistă, se scrie una dintre cele mai frumoase file ale istoriei ei. Duhovnicii de renume Dometie Manolache, Ioachim Popa şi Filotei Stoica vor face ca înspre Râmeţ să se îndrepte multe suflete zbuciumate pentru a-şi găsi mângâierea, iar stareţa Ierusalima Ghibu, cu cele peste şaptezeci de maici câte numără soborul astăzi, vor realiza cu ajutorul lui Dumnezeu lucruri la care poate nici nu se gândea cineva, atât pe tărâm duhovnicesc cât şi pe cel gospodăresc. Biserica veche a mânăstirii a fost reparată, pictura restaurată.
Pe vremea episcopatului Prea Sfinţitului Emilian, dr. ing. Eugen Iordăchescu a coordonat lucrarea deosebit de importantă şi dificilă prin care, sfântul locaş periclitat de umezeală şi îngropat în pământ, a fost ridicat 2,08 m mai sus. Aleasa podoabă a Râmeţului o constituie astăzi biserica nouă care îmbină, păstrând stilul tradiţional, elemente arhitectonice din toate provinciile româneşti. Piatra de temelie s-a pus în 1982 şi lucrările au durat peste zece ani, fiind conduse de regretatul preot Ioan Grecea, care fiind şi inginer a întocmit şi proiectul. Pictura a execut-o maiestrul Grigorie Popescu cu echipa lui. Pentru a enumera şi celelalte clădiri ce s-au ridicat spre a oferi condiţiile necesare desfăşurării vieţii mânăstireşti, a pomeni mulţimea donatorilor ştiuiţi şi neştiuţi precum şi a călugăriţelor ce s-au jertfit nu ne este suficient spaţiul acestei mici lucrări.
Cu prilejul hramului bisericii noi, la 29 iunie 1992, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist dimpreună cu un mare număr al membrilor Sfântului Sinod a sfinţit biserica în prezenţa unei mulţimi imense din Transilvania şi din toată ţara. A doua zi, pe 30 iunie, s-a proclamat în mod festiv canonizarea Sfântului Ierarh Ghelasie.
Mânăstirea Lupşa una dintre cele mai vechi mănăstiri de pe valea Arieşului, sec. XIV. Cândva era o mică mănăstire de lemn, ce putea fi observată din şosea şi care datorită arhitecturii ei, nu de multe ori ispitea turiştii să oprească câteva clipe şi să o fotografieze, astăzi ea este reconstruită.
.
.
Mânăstirea Crişan
Mănăstirea Crişan, cunoscută şi sub denumirea de Mănăstirea Vaca, este o mănăstire ortodoxă situată în satul Crişan al comunei Ribiţa, judeţul Hunedoara. Mănăstirea cu obşte de călugări, întemeiată în secolul al XVI-lea, este situată la o distanţă de aproximativ 7 km nord de Brad şi la 46 km nord de Deva. Ansamblul monahal este situat pe deal, cu diferenţa de nivel, şi de aceea a fost necesar pentru construcţia clădirilor să se spargă şi să se niveleze malul dealului. Mănăstirea este o mărturie a ortodoxiei româneşti pe atât de zbuciumatul pământ al Transilvaniei Ortodoxe. Biserica mănăstirii poartă hramul “Naşterea Maicii Domnului”.
PELERINAJ ÎN PRAHOVA
Ziua I - 30 iunie 2009 Slatina – Piteşti – Târgovişte ( Mănăstirea Dealu) – Ploieşti- Măn. Ghighiu – Măn. Zamfira – Mănăstirea Crasna (cazare).
Ziua a II-a – 1 iulie Mân. Suzana – Mân. Cheia – Săcele – Predeal - Mân. Caraiman – Mân. Sinaia – Pucioasa – Târgovişte – Mân. Viforâta – Piteşti – Slatina.
Preţ 53 lei
Detalii: Pr. Marian Mazilu tel: 0249464598 sau 0746587165
Mânăstirea Crasna
Într-un act de donaţie din 1745 se arată că aici era un schit de călugări având o biserică de lemn. Zidirea actualei biserici a început în anul 1824, ctitorită de postelnicul Constantin Potlogea, ca biserică de mir pentru satul Bajenari, unde se refugiaseră locuitorii din împrejurimi după 1821, din cauza năvălirii turcilor.
În 1828, când s-a făcut sfinţirea bisericii, episcopul Chesarie al Buzăului a sugerat reînfiinţarea obştei monahale. Primul stareţ a fost chiar ctitorul Constantin Potlogea, călugărit cu numele de Chelasie. Pictura a fost terminată în anul 1834. În anul 1864, mănăstirea decade, numărul monahilor se reduce. În 1920, când mai avea un singur călugar, mănăstirea a fost jefuită de ocnaşii de la Slănic. Din 1964 schitul a început să se refacă, graţie stareţilor Nicodim, Ghedeon şi Galaction. Prea Sfinţitul Galaction este acum Episcopul Teleormanului şi Alexandriei.
În 1983, s-a făcut renovarea bisericii, iar 1991-1992, prin purtarea de grijă a Prea Fericitului Patriarh Teoctist, a fost restaurată pictura. Nu are colecţie muzeală, însa vizitatorul va admira frumoasa catapeteasmă, lucrată la Viena, acoperită cu foiţă de aur, şi două icoane de Irineu Protcenco. Schitul se află în pădure, într-un loc deosebit de frumos şi liniştit.
Mănăstirea Cheia se află la 61 km nord de Ploieşti, pe Valea Teleajenului, la o altitudine de 887 m, la poalele Munţilor Ciucaş (Carpaţii Orientali), între pârâiele Tîmpa şi Cheita. Pe lângă călăuzirea spirituală dată tuturor celor care au intrat în mănăstire, monahii de la Cheia s-au implicat activ în viaţa socială, atât prin opere de caritate, dar chiar şi ca soldaţi – trebuie amintit faptul ca mai mulţi călugări au luptat pentru eliberarea Ardealului, cu atât mai mult cu cât trecătoarea Bratocea a fost un important teatru de operaţiuni în primul război mondial.
PELERINAJ LA PATRIARHIA ROMÂNĂ
Ziua I Slatina – Piteşti – Mân. Ciorogârla – Bucureşti – Patriarhia Română – Moaştele Sf. Dimitrie Basarabov – Mănăstirea Radu Vodă – Muzeul Satului – Muzeul „ Grigore Antipa ” – Grădina Botanică – Piteşti – Slatina .
Preţul excursiei este de 20 lei
Detalii: Pr. Marian Mazilu tel: 0249464598 sau 0746587165
Catedrala Patriarhala, Palatul Patriarhal si Palatul Patriarhiei constituie un ansamblu de prima însemnatate al Bucureştilor, care-şi are începuturile în vremurile de pe la mijlocul secolului al XVII-lea, prin mănăstirea ctitorită în 1656 de voievodul Ţării Româneşti, Constantin Şerban Basarab (1654-1658). Biserica cu hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău. Sfântul locaş a fost pictat pentru prima dată în 1665, în timpul domniei voievodului Radu Leon (1664-1669). Acelaşi domnitor a hotărât, prin hrisovul domnesc din 8 iunie 1668, ca mănăstirea să devină reşedinţă mitropolitană.
De fapt, mitropolitul Ştefan işi stabilise deja aici reşedinta încă de anul 1661. În 1925, când Biserica Ortodoxa Românp a fost ridicatp la rangul de Patriarhie, reşedinţa mitropolitană a devenit reşedinţa patriarhală şi biserica mitropolitană a devenit Catedrală Patriarhală.
