“Osana întru cei de sus, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”
Duminică, 12 aprilie, la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Preasfinţitul Părinte Sebastian a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la Mânăstirea Clocociov din Slatina, în cadrul căreia a hirotonit întru preot pe diac. Gheorghe Musteţea, pe seama parohiei Salcia.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte a tâlcuit slătinenilor semnificaţia acestui mare praznic, arătând că, în contrast cu osanalele rostite de cei ce L-au întâmpinat pe Mântuitorul la intrarea Sa în Ierusalim călare pe mânzul asinei, şi dincolo de fastul ce-l căpătase această venire a Sa în mijlocul lor, Iisus a rămas totuşi “trist şi singur”. “De ce? Pentru că ştia că bucuria aceasta va dura doar o zi, şi că apoi, aceiaşi oameni care L-au ovaţionat şi L-au primit ca pe un “rege”, îl vor părăsi unul câte unul şi-L vor lăsa singur în faţa morţii. Până şi ucenicii Lui, până şi Petru – căpetenia Apostolilor – şi acesta s-a lepădat cu jurământ că nu-L cunoaşte pe Hristos, pe care-L slujise trei ani şi jumătate. Domnul mai era trist şi pentru că ştia că aceste osanale, deşi Îi erau adresate Lui, sunt osanalele unor persoane care nu L-au înţeles”. La finalul cuvântului rostit, Preasfinţia sa a îndemnat credincioşii să se bucure de acest mare praznic şi să-L primească şi să-L păstreze pe Hristos în suflete tot timpul, cu aceeaşi bucurie.
După Sfânta Liturghie a avut loc slujba parastasului de şapte ani pentru Protos. Visarion Coman, duhovnicul ce a reuşit, cu iubire părintească neobosită, să povăţuiască numeroşi credincioşi din toată ţara, ce alergau la el ca la un liman de pace şi alinare duhovnicească.