Programul PS Sebastian pentru săptămână duhovnicească (prima) a Postului Mare

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul reprezintă una dintre cele mai importante şi profunde creaţii imnografice ale literaturii creştin-ortodoxe. Datorită mărimii sale, slujba Canonului se săvârşeşte în primele patru zile ale Sfântului şi Marelui Post, urmând ca în săptămâna a cincea să se citească cap-coadă în ziua de miercuri.

Canonul de pocăinţă este o treaptă a urcuşului nostru duhovnicesc spre Înviere. Alături de celelalte creaţii liturgice şi imnografice specifice Marelui Post al Sfintelor Paşti: Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, Rugăciunea Sf. Efrem Sirul, Deniile şi Prohodul, Canonul Sfântului Andrei Criteanul reprezintă comoara pe care Sfânta Biserică o înfăţişează dreptslăvitorilor creştini pentru o pregătire conştiincioasă în vederea întâmpinării, aşa cum se cuvine, a Marelui Praznic al Învierii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Programul PS Sebastian pentru săptămână duhovnicească (prima) a Postului Mare este următorul:

Luni, 15 februarie – Denia Canonului Mare la Biserica Sf. Nicolae – Coastă” din Mun. Slatina, orele 18.00

Marţi, 16 februarie – Denia Canonului Mare la Catedrala Adormirea Maicii Domnului” din Mun. Caracal, orele 18.00

Miercuri, 17 februarie – Denia Canonului Mare la Catedrala “Sf. Ap. Petru şi Pavel” din oraşul Balş, orele 18.00

Joi, 18 februarie – Denia Canonului Mare la Parohia Drăgăneştii de Jos din oraşul Drăgăneşti, orele 18.00

foto: OrthPhoto