Nimeni nu se poate “vindeca” de unul singur!

Joi 18 februarie, PS Părinte Sebastian a săvârşit slujba Deniei Canonului Mare al Sf. Andrei Criteanul la biserica Parohiei Drăgăneştii de Jos din oraşul Drăgăneşti.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a îndemnat pe cei prezenţi să reunească postul cu spovedania şi împărtăşania cu Sfintele Taine, pentru că aşa se încununează nevoinţa postului: “Trebuie să avem curajul să mergem la duhovnic, pentru că nimeni nu poate să se “vindece” de unul singur. Nici preotul nu se poate auto-spovedi şi auto-ierta. Şi el are duhovnicul său şi merge şi se spovedeşte la acela, cu toate că este doctor de suflete. Oare medicii, când se îmbolnăvesc, stau acasă şi se tratează singuri? Nu apelează şi ei la alţi medici, şi aceia fac cercetarea de rigoare şi le pun diagnosticul? Nimeni nu se poate vindeca de unul singur!”