Slujbă arhierească la Parohia Pîrşcoveni, Protoieria Caracal

Duminică 25 aprilie, Preasfinţitul Părinte Sebastian a slujit Sfânta Liturghie la Parohia Pîrşcoveni, Protoieria Caracal.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit pericopa evangelică ce relatează vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, trăgând un semnal de alarmă asupra formalismului şi superstiţiilor care, din păcate, sunt întâlnite şi la noi: “De folos este cuvântul Domnului care zice: pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi (Mt. 23, 23). Toate sunt de folos, dar ne paşte pe mulţi dintre noi formalismul, aşa încât nu mai ştim să discernem ceea ce este substanţial de ceea ce este mai puţin important; ceea ce este „conţinut” de ceea ce este „ambalaj”. Mai există, apoi, şi un alt păcat în zona noastră – superstiţile. Tot un fel de superstiţie ajunsese şi ziua sâmbetei la iudei, pentru că n-au luat aminte la cuvântul Domnului care spune că Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă” (Mc. 2, 27). Au ajuns să pună sâmbăta mai presus decât dragostea faţă de aproapele. Şi la noi se întâlnesc fel de fel de superstiţii care ucid dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele nostru. Suntem atenţi mai mult să respectăm obiceiurile şi credinţele greşite, în loc să ne facem datoria faţă de Dumnezeu şi de Biserică. Iată ce învăţăm din evanghelia de astăzi! Învăţăm să ne bucurăm de ceea ce constituie cu adevărat bucurie şi să fugim de formalism, de superstiţie, de răutate, de invidie, de complexul care ne împuţinează sufleteşte, de competiţia nedreaptă şi neconstructivă. Să îmbrăţişăm, aşadar, ceea ce contează cu adevărat la Dumnezeu! Să ne bucurăm de binele aproapelui şi să învăţăm să ne bucurăm de Dumnezeu şi de darurile Sale!”.