Duminica Tuturor Sfinţilor la Parohia Văleni II, Protoieria Caracal

Duminică 30 mai, PS Părinte Sebastian – Episcopul Slatinei şi Romanaţilor împreună cu PS Părinte Ambrozie – Episcopul Giurgiului au târnosit biserica filie a Parohiei Văleni II – Popeşti, Protoieria Caracal.

În cuvântul de învăţătură, PS Părinte Sebastian a făcut referire la îndemnul Mântuitorului de a fi precum este El – sfânt. “Oare sfinţi sunt numai apostolii, proorocii, învăţătorii, mucenicii, ierarhii, călugării şi pustnicii? Nu!… Sfinţenia este la îndemâna fiecăruia dintre noi! Când Mântuitorul a spus Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt (1 Petru 1, 16), nu S-a adresat doar ucenicilor Săi sau celorlalte categorii amintite, ci şi nouă, tuturor, pentru că nu există o Sfântă Scriptură a apostolilor şi a sfinţilor şi o altă Scriptură a noastră, a păcătoşilor. În aceeaşi Scriptură Hristos Dumnezeu ne-a provocat pe toţi să fim sfinţi, iar dacă ne-a cerut-o, înseamnă că acest lucru este şi posibil. Să ne sfinţim, aşadar, viaţa şi să încetăm a privi la sfinţenie ca la un dar rezervat doar anumitor persoane, pentru că prin post, rugăciune, milostenie şi celelalte fapte bune ne putem sfinţi şi noi viaţa”.

La final, Preasfinţia Sa a acordat Distincţia de Vrednicie Pr. Dabu Stancu, Prof. Matei Brăgaru – primarul comunei Văleni, Ing. Ion Şofaru şi Fam. Adriana şi Romică Conea.