Sfânta Treime − hramul Catedralei din oraşul Corabia

Sărbătorirea „Sfintei Treimi” a prilejuit hramul celei mai mari biserici din Eparhia noastră − Catedrala din oraşul Corabia. Astfel, un sobor de 12 preoţi au săvârşit Sfânta Liturghie şi parastasul pentru ctitorii bisericii, înconjuraţi de o mulţime de credincioşi.

Tot atunci, a avut loc prezentarea viitoarei capele mortuare şi inaugurarea noii săli de mese, unde toti cei prezenţi au participat la agapa frăţească. Nu au fost uitaţi nici bătrânii de la aşezământul social din oraş, care au primit diverse alimente.