Slujbă arhierească la Parohia Brastavăţu

Duminică 26 iunie, PS Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, împreună cu PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, au slujit Sfânta Liturghie la biserica Parohiei Brastavăţu.

În cuvântul de învăţătură, PS Părinte Nicodim a făcut referire, în mod special, la cuvintele Mântuitorului din Evanghelie, care a spus că: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri, iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10, 32-33), arătând totodată şi modele de sfinţi români care L-au mărturisit pe Hristos.