Slujire arhierească la Mănăstirea Sfânta Cruce − Studina

Vineri 24 iunie, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Naşterii Sf. Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Sebastian a slujit Sfânta Liturghie la Mânăstire Sfânta Cruce − Studina, hirotonind întru diacon pe tânărul teolog Ion Marinescu şi întru preot pe diac. Arsenie Sandu, pe seama Parohiei Bârza.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a prezentat evenimentul naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, subliniind rolul pe care Înaintemergătorul l-a avut în pregătirea activităţii mesianice a Mântuitorului Hristos şi felul cum au rânduit Sfinţii Părinţi această sărbătoare: „De curând, am avut solstiţiul de vară, când a fost ziua cea mai lungă din an. După acesta noaptea începe să crească, iar ziua să se micşoreze. Observaţi cum naşterea Sfântului Ioan s-a aşezat aici, imediat după sostiţiul de vară, şi cum naşterea lui Hristos – Crăciunul – a fost rânduită imediat după solstiţiul de iarnă, când ziua începe să crească, iar noaptea să se micşoreze. Se împlineşte, astfel, cuvântul Sfântului Ioan Botezătorul, care a spus că: „Acela (Hristos) trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3, 30). Tot aşa, Vechiul Testament scade în importanţă, iar Legea cea Nouă, adusă de Soarele dreptăţii vine să lumineze calea în lume”.