Sfânta Liturghie în sobor arhieresc pe Muntele Mic

Miercuri 14 septembrie, de Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, PS Părinte Sebastian a săvârşit Sfânta Liturghie la Crucea Monument de pe Muntele Mic – Caraş Severin, alături de PS Lucian – Episcopul Caransebeşului, PS Nicodim – Episcopul Severinului şi Strehaiei şi PS Siluan – Episcopul român al Episcopiei de Gyula-Ungaria.

În cuvântul de învăţătură, PS Sebastian a subliniat sensul duhovnicesc al crucii, al suferinţelor inerente vieţuirii în Hristos: „Înţelesul cu care Hristos a numit viaţa noastră „cruce” – arată lupta pe care o avem de dus fiecare dintre noi, pentru că viaţa în Hristos nu este o viaţă oarecare, ci este luptă acerbă cu tot ceea ce ne împiedică de a-I urma Lui. Cunoaştem din experienţa proprie: sunt atâtea lupte de dus!… Şi parcă, uneori, cădem şi noi răpuşi sub greutatea crucii vieţii noastre, aşa cum a căzut Hristos sub greutatea propriei Sale cruci, însă, mai ales în momentele acelea suntem chemaţi ca, lepădându-ne de noi înşine şi înfruntând slăbiciunea firii, să ne asumăm totul ca pe o cruce şi cu multă bărbăţie creştină şi luptă să-I urmăm Domnului”.

Ca personalităţi marcante, la acest eveniment au participat Dl Gen. Gheorghe Simina, Comandantul Brigăzii 18 Infanterie „Banat” şi Dl Sorin Frunza Verde, Preşedintele C.J. Caraş Severin.

Importanţa evenimentului a fost deosebită deoarece, cu binecuvântarea PS Visarion – Episcopul Tulcii, au fost aduse aici, de la Mănăstirea Halmyris, moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion (†290).

Sfintele moaşte au fost întâmpinate la biserica Schitului „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, după care s-a pornit în procesiune spre Crucea metalică, unde s-a oficiat Sfânta Liturghie arhierească. După oficierea Sfintei Liturghii, Brigada 18 Infanterie Banat a adus onoruri militare eroilor bănăţeni jertfiţi pentru libertatea şi demnitatea noastră.

Crucea de pe Muntele Mic este un monument al personalităţilor bănăţene ce străjuieşte Banatul Montan, asemenea crucii de pe Caraiman. La această monument a fost săvârşită prima Liturghie arhierească în anul 2006, la praznicul Înălţării Sfintei Cruci. Crucea iniţiala a fost realizată din trunchiuri de brad şi a fost sfinţită în 1936. În prezent este realizată dintr-un schelet metalic şi se află amplasată pe coasta muntelui, este electrificată şi este vizibilă din Caransebeş, Lugoj şi în zilele senine, chiar din Timişoara.

foto: EpiscopiaCaransebesului.ro