Sfântul Neagoe Vodă Basarab a fost cinstit în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

În cea de-a treia zi a manifestărilor dedicate domnitorului sfânt, Neagoe Vodă Basarab, Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată, în baldachinul din faţa Catedralei Arhiepiscopale, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu Preasfinţitul Părinte Visarion, episcopul Tulcei şi Preasfinţitul Părinte Sebastian, episcopul Slatinei şi Romanaţilor, potrivit eparhiaargesului.ro.

De asemenea, la Sfânta slujbă a participat un important sobor de preoţi şi diaconi, împreună cu personalul monahal al Eparhiei.

Astăzi, când se împlinesc doi ani de la ridicarea Eparhiei Argeşului şi Muscelului la rangul de Arhiepiscopie, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic a amintit de importanţa deosebită a acestei sărbători:

‘În 26 septembrie 2009 s-a proclamat local canonizarea celor trei sfinţi: Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti,Neagoe Vodă Basarab şi Ioanichie cel Nou de la Muscel.De asemenea , în aceiaşi zi, Eparhia Argeşului şi Muscelului a fost ridicată la treapta de Arhiepiscopie. O mare bucurie pentru care trebuie să-i mulţumesc lui Dumnezeu. Pe această cale doresc să mulţumesc Părintelui Patriarh Daniel, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi tuturor celor care ne-au sprijinit. Trebuie să recunosc că a fost şi va rămâne pentru mine după ziua de naştere, după hirotonirea întru preot şi arhiereu, cea mai frumoasă şi încununată binecuvântare de la Dumnezeu. ‘

Chiriarhul Eparhiei Argeşului şi Muscelului a amintit şi de ctitorul Catedralei Arhiepiscopale, Sfântul Neagoe Vodă Basarab:

‘Sfântul Neagoe Vodă Basarab a fost o împlinire şi o piatră preţioasă din coroana Basarabilor. Prin domnia lui de nouă ani, binecuvântată de Dumnezeu, a reuşit să rămână peste veacuri în inimile tuturor credincioşilor. S-a remarcat prin viaţa lui isihastă, îngerească, prin activitatea administrativă şi culturală. El rămâne pentru noi un model de pace, de rugăciune, de cultură, de dragoste în a ajuta toată creştinătatea ortodoxă, şi nu numai, după cum spun documentele ‘

Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcei, a amintit de marele domnitor sfânt, afirmând că este o mare binecuvântare pentru neamul românesc:

‘Dumnezeu a binecuvântat şi neamul nostru românesc cu sfinţi, care sunt luminători şi povăţuitori ai credincioşilor în această viaţă. Printre aceştia se află şi Sfântul Neagoe Vodă Basarab, cel care a fost un om iubitor de pace, de bună înţelegere cu popoarele vecine, un om care a trăit cu adevărat cuvântul Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos. Acesta cu siguranţă este rugător în ceruri mijlocind pentru fii săi duhovniceşti care îl cinstesc an de an în ziua de 26 septembrie. ‘

Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a amintit de calităţile deosebite ale marelui domnitor care au condus la canonizarea acestuia în rândul sfinţilor:

‘Este important să-l vedem pe acest voievod grijuliu faţă de urmaşul său cu învăţămintele pe care împărtăşeşte lui Teodosie, şi prin acesta tuturor credincioşilor. Învăţături pe care nu te-ai aştepta să le culegi de pe buzele unui voievod. Se comportă ca un sfânt, încât privind la viaţa lui nici nu ştii cum să spui: mai întâi a fost sfânt sau a fost voievod, sfântul a ajuns voievod sau voievodul a ajuns sfânt. A avut o educaţie, o credinţă şi o iubire faţă de Dumnezeu pe care nu te aştepţi atât de uşor să le întâlneşti la un voievod. De aceea rămâne emblematic, fiind un model pentru conducătorii de astăzi ‘

În timpul Sfintei Liturghii Moaştele Sfintei Muceniţe Filoteea au fost aşezate în faţa baldachinului spre închinare tuturor pelerinilor.

După oficierea Sfintei Liturghii , racla cu Sfintele Moaşte a fost purtată de sobor, în procesiune, spre paraclisul Catedralei Arhiepiscopale.

Manifestările religios-cultural-istorice organizate în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului se vor repeta şi în anii următori, instalându-se astfel o nouă sărbătoare a Eparhiei, care are în centru pe cei patru sfinţi argeşeni : Sfânta Muceniţă Filoteea, Sfântul Neagoe Vodă Basarab, Sfântul Mitropolit Iachint de Vicina şi Sfântul Cuvios Ionichie cel nou de la Muscel.

În final cei trei ierarhi au vizitat expoziţia de costume populare organizată în jurul mănăstirii Argeşului.

sursa: Basilica.ro