Hramul Mănăstirii Măineşti

Sâmbătă 1 octombrie, PS Episcop Sebastian a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Măineşti, hirotonind întru preot pe Diac. Florin Dincă  şi întru diacon pe tânărul Gheorghe-Lucian Ducă.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a relatat istoricul sărbătorii, încurajând pe credincioşii prezenţi să se încredinţeze Acoperământului Maicii Domnului: „Revelaţia din secolul al IX-lea, pe care Sfinţii Andrei şi Epifanie au avut-o în biserica Vlaherne din Constantinopol, ne încredinţează că Maica Domnului poate să mijlocească la Fiul său pentru noi. Învăţătura Bisericii noastre, de altfel, încă din primul secol, ne arată că Maica Domnului este gata să ne acopere cu rugăciunile ei, dacă vom dovedi că suntem fii credincioşi şi ucenici iubitori ai Fiului ei”.