Liturghie arhierească în Parohia Ibăneşti

În Duminica a V-a din Postul Mare, pe 1 aprilie, Preasfinţitul Părinte Sebastian a slujit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Ibăneşti din com. Cungrea.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a istorisit viaţa Sfintei Maria Egipteanca, a cărei venire la Hristos se aseamănă foarte mult cu a femeii desfrânate care a uns picioarele Mântuitorului cu mir de mare preţ, în casa lui Simon Leprosul: „Aceste două femei de moravuri uşoare − cea din Evanghelie şi Sfânta Maria Egipteanca − ne încredinţează că nu există păcat care să biruiască puterea lui Dumnezeu; nu există fărădelege care să-L poată „răpi” pe Dumnezeu de la noi. Este, dacă vreţi o „lecţie” pentru toţi aceia care gândesc ― şi am auzit persoane spunând aşa: „Păi, la câte păcate am făcut eu, nu mă mai iartă pe mine Dumnezeu!” Blestemată resemnare această gândire, pentru că este un mod de a-şi semna singure sentinţa la iad.

Cele două modele de astăzi ne arată tuturor că orice blestemăţie am săvârşi pe pământ, dacă vom înţelege să ne pocăim, să plângem, să venim la Iisus aşa cum a venit femeia din evanghelie în casa lui Simon, Hristos nu „ne va scoate afară” (In. 6, 37). Nu a contat pentru ea că riscă foarte mult intrând în casa unui om atât de important, pentru a-L întâlni pe Domnul. Nu s-a dat înapoi, cu toate că ştia că este o spurcată. A luat vasul de alabastru cu mir şi a mers să-şi prezinte „simbolic” jertfa sa, pe care Domnul nu numai că a primit-o, dar a şi lăudat-o fariseului bănuitor şi lipsit de ospitalitate.

Înţelegem în duminica aceasta că orice am săvârşi pe pământ, orice păcat, orice răutate ― există, totuşi, pocăinţă. Şi să ştiţi că nu întâmplător abia ultima duminică a postului a fost consacrată pocăinţei, după ce în duminicile precedente am fost invitaţi la credinţă dreaptă (Duminica Ortodoxiei), la rugăciune (Duminica Sfântului Grigorie Palama), la jertfă (Duminica Sfintei Cruci) şi la asceză (Duminica Sfântului Ioan Scărarul). Aceasta pentru că, s-ar putea, credincioşi fiind şi lucrând virtuţile în „ogorul” acesta al Bisericii, să cădem şi noi uneori. Şi, trebuie să fim încredinţaţi că nicio cădere nu poate alunga definitiv harul şi bunăvoinţa lui Dumnezeu de la noi. Ridicarea femeilor desfrânate de astăzi, până la a fi pictate pe peretele bisericii, ne arată că până şi cel mai nevrednic om poate ajunge în rândul sfinţilor, dacă va arăta pocăinţă şi dorinţă de îndreptare”.