Moaştele Sfântului Calinic de la Cernica în pelerinaj la Mănăstirea Clocociov

Vineri 4 mai, la orele 1800, moaştele Sfântului Calinic de la Cernica au fost aduse spre închinare la Mănăstirea Clocociov din Slatina, reprezentând ultima zi din pelerinajul Sfântului Ierarh în Mitropolia Olteniei, unde a păstorit în urmă cu peste un veac şi jumătate. Racla cu sfintele moaşte a fost aşezată în pridvorul mănăstirii, pentru ca toţi credincioşii să se poată închina şi ruga sfântului.

Preasfinţitul Părinte Sebastian a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi Preasfinţitului Varsanufie Prahoveanul, delegatul Preafericirii Sale, pentru că au făcut oltenilor acest dar binecuvântat. De asemenea, a mulţumit şi Înaltpresfinţitului Irineu pentru toată osteneala pe care şi-a luat-o şi pentru faptul că în itinerariul pelerinajului cu sfintele moaşte a fost inclusă şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor. În cuvântul Său, Preasfinţitul Sebastian a mai amintit că „sfinţii, ale căror moaşte rămân neputrezite, nestricate − asemenea Sfântului Calinic − arată că moartea arvuneşte o viaţa în deplină comuniune cu Dumnezeu. Dar, această viaţă nu este pentru oricine, ci pentru aceia care s-au luptat şi s-au îndumnezeit, astfel încât pământul nu a mai putut să le strice trupul.

Deşi, moartea ne sperie pe mulţi, ea nu este decât o trecere către veşnicie. De aceea, în căutarea vieţii de dincolo, sfinţii nu au fugit de ea. Martirii, mucenicii, mergeau la moarte cântând, bucurându-se şi cu nădejde, pentru că aveau experienţa îndumnezeirii. Sfântul Ierarh Calinic ne îndeamnă pe toţi să credem în viaţa de dincolo; să credem că pe toţi cei credincioşi Dumnezeu ne va învia în ziua de apoi. Sfinţii nu mor niciodată şi de acolo, din viaţa cea veşnică, Sfântul Ierarh Calinic a venit astăzi la noi ca să ne binecuvinteze”.

După aşezarea raclei cu sfintele moaşte şi săvârşirea slujbei de Te-Deum, a fost făcută slujba Privegherii, în prezenţa tuturor ierarhilor care au făcut parte din delegaţie − ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei; PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei; PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor; PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

La miezul nopţii, îndată după Priveghere, în biserica veche a mănăstirii s-a săvârşit Sfânta Liturghie.