Slujba Deniei celor 12 Evanghelii la Mănăstirea Clocociov

Joi, 2 mai, Preasfinţitul Episcop Sebastian a săvârşit slujba Deniei celor 12 Evanghelii la Mănăstirea Clocociov.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a subliniat actualitatea apostaziei tuturor celor care au fost de faţă la Patimile Mântuitorului, au complotat împotriva Lui şi L-au condamnat la moarte prin răstignire: „Toată atitudinea celor din jurul Mântuitorului a fost una de apostazie, adică de lepădare de Hristos. Doar Sfânta Fecioară Maria a rămas şi a plâns cu amar lângă crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. Noi, însă, după 2000 de ani, ce atitudine avem faţă Dumnezeu, Care s-a răstignit pentru noi? Îi condamnăm în mintea noastră pe fariseii, cărturarii, arhiereii, mai marii poporului, ucenicii şi pe toţi ceilalţi care s-au lepădat de El. Dar noi, oare, nu ne lepădăm de El atunci când nu voim să ţinem post, când nu vrem să ne rugăm, când nu venim la biserică, când nu ne spovedim şi nu ne Împărtăşim, atunci când urzim planuri necinstite împotriva aproapelui, atunci când ne este indiferentă învăţătura Mântuitorului şi nu o punem în practica vieţii noastre…? Oare, nu este şi aceasta o lepădare, o apostazie modernă?! Trebuie să înţelegem că Hristos a pătimit şi a murit pentru noi, fără a se lepăda de noi”.