Mii de credincioşi la hramul Mănăstirii Vorona

Duminică, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului − hramul principal al Mănăstirii Vorona, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, alături de un ales sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte şi Arhim. Ioan, stareţul Mănăstirii Popăuţi şi Protos. Ghedeon, stareţul Mănăstirii Sihăstria Voronei.

Programul liturgic a început cu slujba Agheasmei Mici, continuând cu Taina Sfântului Maslu şi cu Sfânta Liturghie: „Cum în ultima vreme, nori negri s-au abătut asupra întregii lumi, prin aceste veşti de războaie − în Siria şi în Egipt; în faţa acestor lucruri îngrijorătoare, care ar putea să se soldeze cu pierderea a multor vieţi omeneşti, cu distrugerea oraşelor şi a statelor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne-a îndemnat ca astăzi, la aceasta sărbătoare, să ne rugam cu toţii, ca Dumnezeu să păstreze pacea pe pământ, să lumineze inima celor ce doresc războiul − pentru diferite raţiuni −, să le dea înţelepciune şi compasiune faţă de oameni, ca niciodată pe pământul acesta să nu se mai poată trăi ceea ce s-a trăit în timpul celor două războaie mondiale.

Ne rugăm cu toţii, aşadar, ca Dumnezeu să înţelepţească inimile celor ce plănuiesc războaie – fie pentru petrol, fie împotriva armelor chimice, fie pentru alte raţiuni, care mai de care mai obscure. Dumnezeu să păzească omenirea de o astfel de catastrofă, care ar putea angaja şi ţara şi pământul nostru!”, a spus Preasfinţia Sa, înainte de citirea rugăciunilor speciale pentru „pace şi bunăvoire între oameni”.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, în cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a arătat rolul pe care Maica Domnului îl are în iconomia mântuirii, mijlocind permanent pentru cei care îi cer ajutorul.

Cu prilejul acestui hram, în curtea mănăstirii a fost aşezată icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la care s-au putut închina credincioşii.