Sfânta Muceniţă Varvara cinstită în satul Minieri din jud. Prahova

Miercuri, 4 decembrie, Preasfinţitul Episcop Sebastian a săvârşit Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la hramul bisericii „Sfânta Mucenică Varvara”, din satul Minieri, comuna Filipeştii de Pădure, jud. Prahova – sat în care Preasfinţia Sa a copilărit.

În cuvântul său de învăţătură Preasfinţitul Părinte a vorbit despre viaţa şi pătimirea Sf. Muceniţe Varvara, care a trăit în veacul al IV-lea. Ea este considerată ocrotitoarea minerilor deoarece, în momentul care Sfânta era urmărită de tatăl său, care era supărat pe ea pentru că devenise creştină, şi ajungând în faţa unui munte, nemaiavând încotro să o ia, s-a rugat ca Dumnezeu să despice muntele şi să scape de mânia tatălui său. Muntele s-a despicat şi Sfânta Varvara a intrat, iar tatăl ei o căuta besmetic, neştiind cum aceasta putuse să dispară aşa deodată. Sfânta, prin grija lui Dumnezeu, a petrecut înlăuntrul stâncii ca într-o peşteră, până când tatăl său a aflat-o după câteva zile şi a luat-o înapoi acasă. De la această întâmplare minunată, Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe minerii care lucrează prin crăpăturile şi prin adâncurile pământului şi petrec nevătămaţi cu ajutorul lui Dumnezeu, să o aibă pe Sfânta Varvara ca ocrotitoare.

“Sfânta Varvara era o tânără fecioară care a dovedit atâta curaj şi răbdare în chinuri şi în bătăi, încât privind noi, cei de astăzi, să ne ruşinăm, pentru că ne este greu să venim la biserică două ceasuri pe săptamână şi să ne rugăm lui Dumnezeu. Ea însă s-a lăsat bătută şi schingiuită şi nu a vrut să audă de moştenirea şi de banii tatălui său, nu a vrut să-şi trăiască viaţa fără Dumnezeu, iar noi întoarcem atât de uşor spatele Lui. Sfânta Varvara este pentru noi o încurajare, pentru că nici măcar suferinţa noastră, boala noastră, greul nostru, sărăcia noastră nu se pot compara cu ceea ce a răbdat ea. Noi nu suntem în stare să postim pentru că ni se pare greu, să ne rugăm pentru că ni se pare plictisitor, sau să venim la biserică pentru că suntem obosiţi ş.a., dar îndrăznim să-i cerem socoteală lui Dumnezeu, să-i cerem numai bunuri şi bunătăţi pentru noi, fără a-i mulţumi pentru ceea ce avem deja”, a adăugat Preasfinţia Sa.

*

Satul Minieri este o colonie muncitorească minieră relativ nouă, construită de către regimul comunist în anii ’50 şi care nu a avut niciodată locaş de cult. Preasfinţia Sa împreună cu teologul Gheorghe Liţă, care ulterior a devenit preotul satului, au obţinut terenul necesar şi au început construirea bisericii în anul 1996.

Lucrările au durat trei ani, astfel încât, în noiembrie 1999 biserica a fost târnosită, apoi demarându-se şi lucrările de pictură, precum şi construirea unui aşezământ social şi a unei capele mortuare. Pictura a fost realizată de Dl Mircea Petrişor din Bucureşti.