Liturghie arhierească la Arceşti

Duminică, 14 decembrie, Preasfinţitul Episcop Sebastian a slujit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Arceşti, com. Pleşoiu, hirotonind preot pe diac. Ţăpurin Marius-Nelu, pe seama Parohiei Vişina Nouă.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit Pilda celor poftiţi la cină: „Chemarea evangheliei de astăzi este să venim la Cina lui Dumnezeu. Să lăsăm pretextele! Să lăsăm scuzele care ne fac să tot amânăm Spovedania, Împărtăşania şi toate celelalte fapte bune, care ne fac vrednici să îmbrăcăm veşmânt ales de nuntă. Altfel, evanghelia de astăzi, pe cât este de generoasă, chemându-i pe toţi, pe atât se arată de aspră cu cei ce îmbracă „veşmânt străin de Dumnezeu”.

Să îmbrăcăm, deci, „veşmânt plăcut Domnului”, pe care l-a şi pretins Stăpânul din evanghelie, şi în acest veşmânt să ne înfăţişăm înaintea Lui în duminici, în sărbători, în clipele noastre de rugăciune şi în orice moment de fapt, slujind lui Dumnezeu cu tot sufletul nostru şi nelăsându-ne corupţi nici de materialitate, nici de iraţionalitate şi nici de întunericul poftelor şi al plăcerilor care ne pervertesc şi ne îndepărtează de la comuniunea cu El”.