Liturghie arhierească în Parohia Câmpu Mare

Luni, 1 iunie, la prăznuirea Sfintei Treimi, Preasfinţitul Episcop Sebastian a săvârşit Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Parascheva” din Parohia Câmpu Mare, com. Dobroteasa, sfinţind clopotniţa şi trapeza parohială.

După Sfânta Liturghie, în cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a arătat semnificaţia praznicului Sfintei Treimi: „Astăzi nu facem pomenirea unui sfânt oarecare, ci sărbătorim pe Dumnezeu Unul în Treime de persoane. În felul acesta, sărbătoarea de astăzi ar trebui să se bucure din partea noastră de cea mai mare atenţie.

Dacă în celelalte zile prăznuim pe unii sfinţi ori anumite evenimente sfinte din istoria mântuirii noastre, astăzi, când este ziua lui Dumnezeu Însuşi, ar trebui să venim la biserică mai mulţi şi să-L cinstim cu atât mai mult. Din nefericire, însă, această sărbătoare trece drept una lipsită de importanţă.

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, de câţiva ani această sărbătoare este şi zi liberă legală. Cu toate acestea nu toţi înţeleg că dacă este zi nelucrătoare trebuie să vină şi să aducă slavă lui Dumnezeu.

Aşadar, trebuie să-L slăvim pe Dumnezeu precum se cuvine, închinându-ne Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt, Dumnezeu Unul în Treime lăudat”.

La final, Preasfinţia Sa a ridicat la rangul de Iconom Stavrofor pe PC Pr. Ciucă Emanuel şi pe PC Pr. Ciucă Silviu, a hirotesit Sachelar pe PC Pr. Ciucă Daniel, a acordat Distincţia de Vrednicie d-lor: Rizea Ion, Stăncălie Doru-Ovidiu, Costescu Dumitru şi Păiuş Marian, şi Diploma de ctitor dlor Rotaru Mihai şi Popescu Nicolae-Mădălin.