Duminică, 14 iunie, Preasfinţitul Părinte Sebastian a slujit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” a Parohiei Urzica, Protoieria Corabia.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a trecut în revistă o serie de sfinţi români şi străromâni, canonizaţi de-a lungul celor două milenii de creştinism, oprindu-se îndeosebi asupra celor canonizaţi în plin regim comunist (1950-1955): Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul Ierarh Ilie Iorest, Sfântul Ierarh Sava Brancovici, Cuvioşii Visarion şi Sofornie de la M-rea Cioara şi Sfântul Mucenic Oprea Miclăuş, dar şi asupra celor 19 sfinţi canonizaţi în 1992, precum: Cuviosul Daniil Sihastrul, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Sfântul Constantin Brâncoveanu dimpreună cu cei patru fii ai săi − Constantin, Ştefan, Radu, Matei − şi cu sfetnicul Ianache, care sunt şi ocrotitorii Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor. După 1992 canonizările au continuat, astfel încât, aproape în fiecare an au fost trecuţi în rândul sfinţilor unul sau mai mulţi înaintaşi de-ai noştrii: fie ierarhi, fie voievozi, clerici sau simpli credincioşi.
Poporul nostru românesc a avut vocaţia sfinţeniei. Mulţimea de sfinţi, odrăsliţi din sângele său, demonstrează că şi aici învăţătura Domnului a rodit din plin în cele două milenii de creştinism de până acum, dar şi că prezentul şi viitorul − prin canonizările de sfinţi ce se fac şi se vor face continuu − constituie dovada unei Biserici vii şi lucrătoare, în care jertfa sfinţilor sporeşte credinţa şi evlavia credincioşilor săi.
De aceea, la o zi sfântă ca aceasta, când ne prăznuim pe părinţii şi înaintaşii noştri sfinţi, să ne şi împărtăşim din exemplul lor! Să urmăm viaţa lor! Toţi, cred, căutăm în viaţă modele şi repere. Să le luăm pe ale lor! Sunt modele nemuritoare! Sunt modele veşnice, pe care Hristos Domnul le-a preamărit şi le-a înveşnicit pentru jertfa şi dragostea lor neţărmurită faţă de adevăr şi credinţă.
Să-i cinstim, participând cu credinţă la slujbele lor de prăznuire, citindu-le cu evlavie acatistul, căutând să le cunoaştem cât mai bine viaţa şi petrecerea şi, mai ales, luându-ni-i dreptare şi călăuze în viaţă”.
