Liturghie arhierească la Catedrala Episcopală

Duminică, 9 august, PS Părinte Sebastian a slujit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Mun. Slatina.

În cuvântul său de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit Evanghelia a X a după Rusalii, a Vindecării lunaticului: „Domnul Hristos este, în pericopa evanghelică de astăzi, parcă mai aspru ca niciodată cu cel care a venit şi i-a cerut vindecarea fiului său, pentru că ştia că nu are destulă credinţă; ştia că se îndoieşte şi nu poate crede ca oarecând sutaşul, care i-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea” (Mt. 8, 8), şi ca atâţia alţii care au venit la El încredinţaţi pe deplin că poate să-i ajute. Hristos este aspru şi cu ucenicii Săi, pentru că slăbise puterea lor, în ciuda faptului că primiseră dar de la Dumnezeu ca, mergând, să scoată demoni în numele Lui (Lc. 9, 1). În sfârşit, a mai fost aspru Hristos în cuvântul de astăzi şi cu fariseii şi cărturarii care veşnic căutau să-L prindă în cuvânt, urmându-L cu gând şi ochi viclean nu ca să-I vadă minunile şi să creadă în El, ci ca să afle vreun gest sau vreun cuvânt nepotrivit, să-L poată apoi aresta şi să-L condamne la moarte, aşa cum s-a şi întâmplat în cele din urmă.

Hristos, aşadar, rosteşte acest cuvânt aspru pentru neamul necredincios din vremea Sa, pentru cei care, la modul general, nu credeau îndeajuns în El, dar, îl rosteşte, dragii mei, şi pentru noi, cei de astăzi, pentru că, dintre noi câţi se ridică la vrednicia credinţei pe care a cerut-o Hristos omului aceluia şi ucenicilor Săi? Câţi înţelegem să dovedim atâta credinţă încât să putem muta, nu munţii materiali, ci „pietroaiele” care atârnă de sufletul nostru, diferitele păcate care ne trag şi ne afundă în „marea vieţii acesteia”?… Câţi dintre noi dovedim destulă putere ca să ne recuperăm atunci când cădem şi să trăim în adevăratul duh al lui Dumnezeu, arătând că I-am înţeles învăţătura, ba încă o şi punem în practică în viaţa noastră?! Dacă Mântuitorul Hristos ar fi să caracterizeze şi neamul nostru creştin de astăzi, oare nu ar face-o în acelaşi mod? Oare nu ar rosti aceleaşi cuvinte şi cu aceeaşi amărăciune: „O neam necredincios şi îndărătnic până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi?”.