Liturghie arhierească în Parohia Oteştii de Jos

Duminică, 30 august, Preasfinţitul Părinte Sebastian a slujit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” a Parohiei Oteştii de Jos, loc. Cungrea, ocazie cu care a sfinţit şi altarul de vară, construit de curând în curtea acestui sfânt locaş.

În cuvântul său de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit evanghelia zilei în care este relatată Pilda lucrătorilor viei: „Noi suntem lucrătorii cărora Dumnezeu le-a încredinţat via, adică lumea aceasta. Ea nu este a noastră, şi pentru aceasta nu avem dreptul să abuzăm de ea. Simplul fapt că Stăpânul ne-a încredinţat-o „în lucru” până la a doua Sa venire ar trebui să ne sporească eficienţa şi responsabilitatea de care avem a da seamă. Că nu ne este permis să trăim oricum ne-o arată limpede faptul că Stăpânul „a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc şi a clădit un turn”, adică a îngrădit pofta noastră de proprietate asupra a ceea ce nu este al nostru cu „Legea Sa cea dumnezeiască”, a „centrat-o” pe teascul-Hristos şi a „zidit” Biserica Sa ca reper spiritual şi moral.

Adeseori, Domnul Îşi trimite la noi pe slujitorii Săi să ne cerceteze şi să ne amintească de faptul că El este Stăpânul, iar noi doar simplii lucrători. Este vorba de slujitorii Evangheliei şi ai Bisericii, pe care nici astăzi nu-i ascultă toţi, nici chiar pe Fiul lui Dumnezeu, Care Se jertfeşte de fiecare dată în Sfânta Liturghie, ignorarea acestora şi necinstirea după cuviinţă a Jertfei Domnului fiind tot o crimă înaintea Lui. Din „Stăpânul a toate”, Dumnezeu a ajuns pentru unii „mit”, pentru alţii doar tradiţie, cultură sau „element de vitrină”, iar pentru alţii de-a dreptul „un lucru de prisos”. Câţi nu găsesc de bine că pot trăi şi fără Dumnezeu? Câţi nu tratează cu iresponsabilitate tema „viei” Sale şi vremea roadelor, care constituie sfârşitul vieţii fiecăruia dintre noi? Sau câţi nu mizează pe faptul că evanghelia de astăzi este doar o pildă şi că, în realitate Dumnezeu este mult mai „înţelegător” şi mai dispus să treacă cu vederea indolenţa noastră? Cu toate acestea, concluzia evangheliei este cât se poate de tranşantă: „Pe aceşti răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor” (Mt. 21, 41).”

La final, pentru ajutorul acordat Parohiei Oteştii de Jos, Preasfinţitul Sebastian a acordat Diploma de Ctitor D-lui Alexandru Neagoie şi Distincţia de Vrednicie D-lui Liviu Voiculescu.