Concursuri interjudețene de desen și muzică la Caracal

De 12 ani în Municipiul Caracal se desfășoară, în preajma praznicului Nașterii Domnului, expoziţia caritabilă “Crăciunul prin ochi de copil”, înființată la iniţiativa preotului Mihai Iagăru de la Parohia „Toţi Sfinţii” din Municipiul Caracal. Activitatea reprezintă rodul bunei colaborări dintre parohie și Şcoala Gimnazială Fărcaşele, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” şi Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Municipiul Caracal. Anul acesta, manifestarea a devenit concurs interjudeţean, fiind consemnat în Calendarul Activităţilor Educative Religionale şi Interjudeţene.

Pentru secţiunile Felicitare, Colaj, Desen tematic şi Icoană, au participat elevi de la clasa pregătitoare până la nivel de liceu, reprezentând judeţele Maramureş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Vrancea, Buzău, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, dar şi Bucureşti.

Juriul de specialitate, alături de domnul Prof. Ref. Drd. Viorel CHIREA, de la Secția de Artă Plastică a Centrului Cultural Municipal Caracal, a ales lucrările câştigătoare după criteriile stabilite: vârsta participanţilor, cromatică, mesajul artistic şi transmiterea corectă a învăţăturii de credinţă.

În acest sens, fiecare elev a ales, în prealabil, sub îndrumarea profesorului coordonator, un verset cu locaţie pentru a defini lucrarea.

La premierea lucrărilor, din partea Episcopiei Slatieni și Romanaților, a participat părintele protopop Mihai VÎNĂTORU, care a ales desenul pentru premiul special.

Expoziţia concursului interjudeţean va putea fi vizitată până pe data de 7 ianuarie.

La final a avut loc și lansarea cărţii de poveşti „Prinţesa Păpădie”, a domnului profesor Doru ENACHE.

Un alt eveniment l-a constituit lansarea, în aceeași zi, a primei ediții a concursului interjudețean de muzică bisericească, în memoria preotului profesor Alexie BUZERA.

Scopul acestui concurs a fost ca, prin muzica religioasă, gândul elevilor să se ridice la adevărata semnificaţie creştină a praznicului Crăciunului. Astfel, grupurile de elevi au interpretat o cântare din spaţiul liturgic (tropare, catavasii, condace) şi o colindă tradiţională.