Liturghie arhierească la Mănăstirea Brâncoveni

Duminică, 10 aprilie, Preasfințitul Părinte Sebastian a slujit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a Sfintei Mănăstiri Brâncoveni. Cu această ocazie tânărul teolog Nițulescu Ioan a fost hirotonit diacon.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit pericopa evanghelică a Duminicii a IV-a din post, a Vindecării fiului demonizat: „Fiecare avem de scos mici demoni din noi, pentru că fiecare gând murdar, fiecare cuvânt urât, fiecare faptă rea, fiecare lucru neîngăduit de Dumnezeu constituie mici demoni care se sălăşluiesc în noi. Şi iată, Mântuitorul ne arată astăzi cum putem scăpa de aceste rele pentru totdeauna: prin post şi rugăciune. Acestea însă nu limitate la sensul lor strict, ci în sensul lor larg şi complet. Acestea sunt mijloacele prin care putem scoate din noi înşine proprii demoni care ne chinuiesc!

Postul nu este doar de bucate, ci şi de păcate, căci căderea primilor oameni în rai nu a fost numai mâncare, ci şi neascultare, iar neascultarea de Dumnezeu este călcare a postului. Neînfrânarea şi călcarea poruncilor lui Dumnezeu constituie nepostire, pentru că postul este şi reprimarea dorinţelor noastre neîngăduite. Nu au putut Adam şi Eva în rai să se abţină de la călcarea poruncii şi nu au postit. Nu postim nici noi atunci când nu ne putem înfrâna de la mâncărurile pe care le-am amintit mai sus, dar, mai ales, atunci când nu ne înfrânăm de la păcate, petrecând în neascultare faţă de Dumnezeu. Această dimensiune a postului cred că a fost vizată astăzi de Domnul, şi anume că, dincolo de abţinerea de la bucate, este necesară şi abţinerea de la păcate. Acesta este postul cel adevărat!

Ce este rugăciunea? Este comunicarea şi comuniunea omului cu Dumnezeu. Şi nu este vorba numai de scurtul program de dimineaţa şi de seara, ci, adevărata rugăciune este gândul îndreptat permanent către Dumnezeu, convorbirea şi comuniunea neîntreruptă cu El, raportându-ne în fiecare clipă a vieţii noastre, pe cât putem, la Dumnezeu şi voia Sa. Toate gândurile noastre, toate faptele, hotărârile, toate cuvintele noastre să le raportăm la El!”.

This slideshow requires JavaScript.