Peste 1000 de pelerini au urcat la hramul Mănăstirii Ceahlău

Mănăstirea Ceahlău, situată la altitudinea de 1.800 m, şi-a sărbătorit astăzi principalul hram – marea sărbătoare a Schimbării la Faţă, în prezenţa a trei ierarhi și a peste 1000 de pelerini de toate vârstele, veniți din întreaga ţară. Sfânta Liturghie dedicată sărbătorii „Muntelui cel sfânt al românilor“ a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților și de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Și în acest an, preț de câteva ore, cât a durat urcușul pe munte și Sfânta Liturghie arhierească, Ceahlăul a devenit Taborul credinței și al nevoinței duhovnicești românești.

Numeroşi pelerini au ajuns la mănăstirea de pe Ceahlău încă de ieri seară și au participat la slujba Privegherii, dormind peste nopate în corturi ori în încăperile mănăstirii. Astăzi, după sosirea celorlalți pelerini prin cele trei trasee – staţiunea Durău, cabana Stănile și Izvorul Muntelui, la Mănăstirea cu hramurile „Schimbarea la Faţă“ şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ de pe Ceahlău a fost oficiată Sfânta Liturghie de către cei trei arhierei, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, pe o scenă amenajată în apropierea bisericii aşezământului monahal. Din soborul de slujitori au mai făcut parte, alături de protos. Casian Florea, stareţul Mănăstirii Ceahlău, şi arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, arhim. Nicodim Petre, consilier în cadrul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. dr. Constantin Naclad, consilier patriarhal în cadrul Sectorului Teologic Educaţional, pr. Vasile Ţoc, protopopul Protoieriei Roznov, pr. Ionel Cuţuhan, protopopul Protoieriei Ceahlău, precum şi alţi preoţi din Arhiepiscopia Iaşilor. Slujba a debutat cu rugăciunea de dezlegare rostită de PS Părinte Sebastian, iar răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, împreună cu grupul tinerilor participanți la pelerinajul pedestru „Pe urmele Sfinților nemțeni”.

Cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de PS Părinte Emilian Lovișteanul. Ierarhul a explicat cum poate omul să-L „vadă” pe Dumnezeu: „De la Schimbarea la Față a Mântuitorului Hristos, inima omenirii a redevenit un Tabor și, totodată, lumea a devenit o permanentă Înviere, pentru că lumina Taborului se arată în splendoarea ei în Învierea Domnului. De aceea și noi suntem chemați ca pe parcursul vieții pământești să-L vedem pe Dumnezeu. Nu-l putem vedea pe Dumnezeu cu ochii fizici, ci numai cu ochii duhovnicești, în măsura în care noi credem în El și ne împărtășim din harul Lui. Lumina necreată înseamnă harul lui Dumnezeu care ni se oferă gratuit și care ne ține pe pământ. Și ce putem noi să-I dăm lui Dumnezeu la ceea ce ne oferă El gratuit – lumină, har, sfințenie? E atât de darnic Dumnezeu, dar atât de zgârciți suntem noi cu El atunci când se pune problema să ne rugăm dimineața, la amiază și seara, ca să-I mulțumim pentru ceea ce ne dăruiește. Suntem zgârciți cu timpul pe care ni-l dăruiește Dumnezeu pentru a ne transforma și transfigura viața pământească într-o viață cerească”.

„Este nevoie să avem Ceahlăul în casele și în apartamentele noastre”

La finalul Liturghiei, IPS Părinte Teofan le-a spus credincioșilor prezenți cât de important este să aibă în fiecare zi câteva momente de reculegere sufletească: „Să găsim în timpul fiecărei zile momente în care să ne oprim din iureșul vieții noastre. Să privim o icoană în fața căreia arde candela, să privim puritatea și bucuria copiilor, să deschidem și să citim Sfânta Scriptură, să ne așezăm pentru o clipă în genunchi și să ne amintim de bunicii noștri, de mormintele lor la care poate nu am fost de multă vreme, să ne amintim de cei care ne-au făcut bine în viață, de profesorii și învățătorii noștri. Făcând aceste lucruri, vom constata că inimile noastre se liniștesc. Nu este totdeauna nevoie să venim pe Muntele Ceahlău, ci este nevoie să avem Ceahlăul în casele și în apartamentele noastre. Avem nevoie de un locșor unde să ne retragem și să medităm la trecerea timpului, căutând să ne aflăm cât mai mult în prezența lui Dumnezeu”.

Şi anul acesta Departamentul Pro Vita – Iaşi a fost prezent pe Muntele Ceahlău,  la sărbătoarea Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos. Membrii Pro Vita au distribuit materiale informative în rândul pelerinilor cu privire la problema avortului.

La sfârșitul slujbei, după împărtășirea credincioșilor cu Sfintele Taine, protos. Casian Florea, stareţul Mănăstirii Ceahlău, a mulţumit pentru prezenţă celor trei ierarhi, părinţilor care au slujit în sobor, cât şi credincioşilor împreună rugători.

***

Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ de pe Muntele Ceahlău a fost ridicată în memoria sihaştrilor, călugări şi călugăriţe, care s-au nevoit în aceste părţi de-a lungul veacurilor, coborând prin rugăciune cerul pe pământul Moldovei şi înălţând sufletele oamenilor în împărăţia lui Dumnezeu. În edificarea locaşului şi-au adus contribuţia credincioşii din comuna Ceahlău şi din alte localităţi din împrejurimi, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, cu osteneala părintelui Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău, şi a vieţuitorilor din această mănăstire. Transportarea bisericii s-a realizat cu ajutorul elicopterului, prin cheltuiala Armatei Române şi a Prinţului Dimitrie Sturdza. Sfinţirea sfântului locaş de pe Ceahlău a avut loc în anul 1993 şi a fost oficiată de PF Părinte Patriarh Daniel.

This slideshow requires JavaScript.

sursa: Doxologia.ro