Liturghie arhierească în biserica parohiei Studinița

Duminică, 15 ianuarie, Preasfințitul Părinte Sebastian a slujit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din parohia Studinița, com. Studina.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit pericopa evanghelică în care este redat episodul vindecării celor 10 leproși: „Mesajul evangheliei de astăzi este acesta: treceţi peste credinţă! Săriţi zăgazurile credinţei, pentru că este insuficientă! Haideţi să intrăm în comuniune cu Dumnezeu! Haideţi să facem şi fapte vrednice de mântuire, pentru că numai dragostea şi comuniunea cu El ne va aduce mântuire sufletelor noastre! Altfel, riscăm să rămânem doar cu „daruri” ce ne sunt necesare în viaţa aceasta, doar cu daruri trecătoare: cu darul vieţii ori al sănătăţii, pentru că mântuirea vine doar prin iubire şi comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele, iar aceasta presupune şi împlinirea poruncilor. Acest fel de viaţă şi acest fel de credinţă mântuieşte! Spre această credinţă, desăvârşită prin fapte, în iubire şi comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele nostru să tindem cu toţii, dacă vrem să fim precum acel lepros care şi-a dobândit și mântuirea sufletului, pentru că altfel riscăm să rămânem ca aceia care s-au ales doar cu vindecarea trupească, pentru ca apoi să se şi piardă undeva departe de Dumnezeu, fără a dobândi şi mântuirea”.

This slideshow requires JavaScript.