Joi, 13 aprilie, Preasfințitul Episcop Sebastian a săvârșit slujba Deniei celor 12 Evanghelii la Catedrala episcopală.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat actualitatea lașității tuturor celor care au fost de față la condamnarea Mântuitorului, începând cu ucenicii Domnului, în frunte cu Sfântul Apostol Petru, dar și a celor care au complotat împotriva lui Iisus și L-au dat spre moarte: „Toată atitudinea din jurul Mântuitorului a fost una de lepădare. Doar Maica Sa a rămas și a plâns cu amar lângă Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos.
Noi, însă, după 2000 de ani, ce atitudine avem față Dumnezeul Care s-a răstignit pentru noi? Poate că în mintea noastră îi condamnăm pe fariseii, cărturarii, arhiereii, mai marii poporului, ucenicii și toți ceilalți care s-au lepădat de El. Dar, oare, nu ne lepădăm și noi atunci când nu voim să ținem post, când nu vrem să ne rugăm, când nu venim la biserică sau când nu ne spovedim și nu ne împărtășim?… sau atunci când urzim planuri josnice împotriva aproapelui, fiindu-ne indiferentă învățătura Mântuitorului și nepunând-o în practică? Oare, nu este și aceasta o lepădare, o apostazie modernă?! Cu toate acestea, Hristos deși a pătimit și a murit pentru lume, nu s-a lepădat de noi”.