Din recunoştinţă, pe urmele eroilor…

Luna August este dedicată în acest an activităţilor comemorative – 100 de ani de la împlinirea cuvintelor Pe aici nu se trece!Oituz, Mărăşti, Mărăşeşti.

Acţiunile militare din timpul Primului Război Mondial sunt marcate de către autorităţile centrale, asociaţiile de profil şi organizaţiile nonguvernamentale printr-o serie de manifestări militare, culturale şi religioase.

Grupul tinerilor din localitatea Dranovăţu – Găneasa, coordonat de către tânărul Gabriel FRĂSINEANU, a primit, din partea autorităţilor locale, o excursie de o zi, ca recompensă pentru proiectele culturale iniţiate şi derulate. Pentru a beneficia cât mai mulţi copii şi tineri de premiul oferit, grupul a fost ajutat şi susţinut şi de câţiva părinţi. Activitatea s-a derulat sub egida Anului Comemorativ 1917-2017.

Tinerii s-au rugat la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Craiova pentru toţi eroii neamului, căzuţi pe câmpurile de luptă sau trecuţi la Domnul în închisori şi lagăre. Următoarea oprire a fost la biserica din satul Cursaru, judeţul Gorj, monument unic prin crucile de jurământ pe care le construiesc şi astăzi localnicii pentru sufletele celor repausaţi. În satul Măceşu de lângă Târgu Cărbuneşti există un muzeu al acestor cruci cu simbolistică unică în ţara noastră. Unele cruci sunt mai vechi de 130 ani şi se pun pe marginea drumului, la fântâni, la răscruci şi chiar în pomi. Tot aceste cruci au fost subiect de cercetare pentru specialiştii de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

“Nu puteam merge la Târgu Jiu fără să vizităm ansamblul operelor brâncuşiene –Coloana Infinitului, Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului – şi să discutăm despre importanţa şi simbolurile lor, dar să şi atragem atenţia asupra faptului că mulţi turişti fac acte de vandalism în excursie şi distrug unele monumente” – a spus Adriana Mihalache, cadru didactic implicat în proiectele grupului.

Excursia a avut ca punct central vizitarea casei memoriale şi oprirea la Mausoleul eroinei Ecaterina Teodoroiu, născută în localitatea Vădeni din judeţul Gorj.

Filele din istoria recentă dau mărturie despre curajul şi determinarea Cătălinei Vasile Teodoroiu care şi-a pierdut cei patru fraţi în război. Pentru o perioadă scurtă a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea Jiului, cerând apoi să fie transferată la o unitate de pe front. În plin război, a fost luată prizonieră, a evadat şi a fost rănită de două ori. În spital a fost decorată şi avansată la gradul de sublocotenent. Astfel a putut participa la bătălia de la Mărăşeşti, unde a căzut la datorie, alături de mii de eroi.

În municipiul Târgu Jiu se derulează în această perioada două evenimente deosebite prin valoarea lor educativă şi culturală – Simpozionului Internaţional de Sculptură din cadrul Atelierelor Brâncuşi, cu titlul generic Incursiune în memoria pietrei, în perioada 1 august – 3 septembrie a.c. şi activităţile comemorative – proiecţii de film documentar, ceremonial militar-religios şi procesiunea In memoriam 1917.

 

A consemnat,

Alexandra ILIESCU – profesor voluntar

This slideshow requires JavaScript.