Marți, 19 decembrie a.c., la Catedrala Episcopală din Slatina, s-a desfășurat tradiționalul concert de colinde, susținut de către corala „Sfinții Martiri Brâncoveni” a Episcopiei și corul „Vocess Primavaera” al Școlii Populare de Arte din Slatina.
Interpreții au încântat astfel, în prag de sărbătoare, pe toți cei veniți – cu mic, cu mare – cu frumoasele și autenticele colinde românești, dar și cu diversele cântări de bucurie, specifice finalului de an.
* * *
Corala „Sfinții Martiri Brâncoveni” a Episcopiei Slatinei și Romanaților a luat fiinţă, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, în iunie 2008, având drept scop revigorarea muzicii religioase din județul Olt, spre lauda lui Dumnezeu şi spre bucuria ascultătorilor. Este condusă de către părintele Claudiu Popa și este formată din 37 de preoți și teologi și are un repertoriu variat: creaţii bizantine, patriotice şi cântece populare autentice din zona Oltului și Romanaților, precum și cântece religioase și laice din repertoriul național și universal. Corala susține anual concerte în municipiul Slatina şi în alte localităţi din Eparhie, cu ocazia celor două mari praznice împărătești – Naşterea şi Învierea Domnului Hristos –, cu prilejul sărbătoririi Sfinţilor Martiri Brâncoveni, dar şi la alte evenimente organizate de Centrul Eparhial.
Grupul coral „Vocess Primavaera” a fost constituit în anul 2005, la inițiativa doamnei profesor de canto, Maria Deniza Silinescu și a domnului profesor de orgă electronică, Arald Marius Fieraru, din dorința unei mai bune asimilări a tehnicii vocal-interpretative, a constituirii la nivelul Municipiului Slatina a unui grup coral care să poată interpreta cu ușurință toate genurile muzicale: clasic, religios, muzică ușoară sau folclor. Membrii grupului au vârste cuprinse între 5 și 50 de ani, oferind astfel șanse egale de învățare și afirmare atât copiilor și tinerilor, cât și adulților, care sunt pasionați de arta interpretativ-vocală. În cei 12 ani de existență, în sânul familiei „Vocess Primavaera”, s-au format o serie de soliști vocali, astăzi nume cu rezonanță în domeniul artistic: Maria Popescu, Emilia Dorobanțu, Adrian Boboc, Alin Marian Bușu, Marian Ilinca, Marina Defta, Costi Nițulescu, Nicoleta Floroni… și lista ar putea continua.
Foto credit: Pr. Cons. Daniel CAMEN