Liturghie arhierească la Catedrala episcopală

Duminică, 4 februarie, Preasfințitul Părinte Sebastian a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit pericopa evanghelică a Întoarcerii fiului risipitor: „Mesajul evangheliei de astăzi este acesta: dacă suntem cumva sau vom ajunge vreodată, în anumite clipe ale vieţii noastre, fiul cel pierdut, să ne aducem aminte că Dumnezeu ne aşteaptă şi este gata să ne repună neîntârziat şi fără reproş în aceeaşi stare din care am căzut, numai să arătăm şi aceeaşi conştiinţă, smerenie şi pornire de a ne schimba, pe care le-a arătat fiul risipitor. Dacă, însă, suntem fiul care nu a căzut, gata să-I spunem lui Dumnezeu: „Iată de atâţia ani Îţi slujesc şi niciodată nu Ţi-am călcat porunca...”, atenţie că în această „dreptate” a noastră trebuie să picurăm şi un strop de iubire, pentru ca ea să nu fie o dreptate mândră şi împietrită, lipsită de compasiune faţă de cel căzut şi plină de dispreţ sau judecată crudă faţă de el.

Prin urmare, evanghelia de astăzi ne cheamă să ne pocăim dacă am căzut, iar dacă nu, să avem grijă, nu cumva să cădem tocmai prin faptul că ni se pare că „stăm”. Ne îndeamnă să învăţăm să ne bucurăm când vedem „binele” în jurul nostru, nu să ne înceţoşăm mintea cu invidie şi răutate ori privind cu gând viclean la bucuriile celorlalţi, bine ştiind că Dumnezeu are aceeaşi dragoste mare pentru toţi şi că Se bucură de fiecare dintre noi dacă vom şti să-I preţuim chemarea”.

 

This slideshow requires JavaScript.