„Hora satului” adună comunitatea în jurul Bisericii

Hora este un fel de chemare la sinceritate, care „leagă” sufletul românesc. Circularitatea horei închipuie universul și viaţa. Hora poartă o anume sacralitate, fiind o manifestare, de alt ordin, „a misticii pământului natal, a spaţiului românesc”, cum spun etnografii. Iar semnificaţia „specială şi valoarea intrinsecă a horei se revarsă ca o binecuvântare peste metaraţiunea română”. Aceste adevăruri justifică inițativa părintelui paroh Cristian Guguleanu, din Jieni, județul Olt, de a reînvia, cu copiii parohiei, hora satului de altădată, adunând, astfel, în juru-i întreaga comunitate.

În decursul istoriei sale milenare, hora a devenit pentru român un joc indispensabil al afirmării vieţii lui ca atare, întocmai ca munca şi hrana. Ea este, fără îndoială, unul din factorii cei mai importanţi ai „eugeniei poporului român… una din aporiile şi gnozele metafizicii populare”, cum susțin cercetătorii. Multilateralitatea atributelor horei ne îndreptăţeşte să vedem în acest „produs cultural”, condiţia formală a oricărei implicaţii spirituale. „Roata valahă”, cum o numesc unii specialiști, destăinuie, „în simbolismul ei primar, uniunea harică a jucătorilor cu divinitatea imaginată simbolic în centru”. „Legănarea domoală a horitorilor” simbolizează drumul parcurs pe cer de soare şi lună, iar baterea pământului cu piciorul, „traduce contactul teluric cu suportul material” al Creatorului.

Parohia satului Jieni, din comuna Rusănești, județul Olt, este una mică, cu aproximativ 300 de familii, afectată, ca multe altele, de fenomenul îmbătrânirii și depopulării. Satul, ce poartă numele familiei haiducului Iancu Jianu care a avut domenii în această zonă, și-a pierdut din strălucirea de odinioară, din obiceiurile ce-i animau existența. Colectivizarea a nivelat ca un tăvălug spiritualitatea tradițională a comunității, îndepărtându-i pe oameni de credință. Astăzi, viața lui se adună cu tot ce are mai curat în jurul actualei biserici care, la vremea la care a fost pe punctul de a fi înghițită de apele lacului de acumulare de pe Olt, credincioșii au luat-o în spinare și au mutat-o unde se află astăzi. Satul de pe vremuri, cu ce a mai rămas din el, „s-a mutat” în muzeul bisericii, amenajat într-un spațiu din centrul social al parohiei, clădire ridicată prin eforturi proprii de către enoriași, la inițiativa tânărului lor preot paroh. Acest sat pierdut este străjuit la intrarea în muzeu de două socluri din piatră, pentru sfeș­nice, donate de Ștefan Jianu, fratele lui Iancu Jianu, prin ostenela căruia s-a ridicat prima biserică a enoriei.

Părintele Cristian Guguleanu, care slujește aici de 15 ani, ne mărturisește: „Majoritatea oamenilor din comunitate fiind în vârstă, am considerat că trebuie făcut ceva pentru a aduce mai mulți copii în Biserică. De aceea, am în­fiin­țat, mai întâi, un cor, pe care îl pregătesc în fiecare vineri, după-amiaza, în sfântul locaș. După câțiva ani, am simțit nevoia să fa­cem și un alt fel de activitate. Așa s-a născut și ideea organizării unui spațiu adecvat. În 2007, am început ridicarea clădirii în care funcționează acum centrul nostru social”.

Jocul care unește

La întâlnirile cu preotul participă aproape 30 de copii cu care, în lunile de vară, se întâlnește de două ori pe săptămână și pregătesc împreună programe artistice specifice pentru marile sărbători de peste an: Crăciunul și Paștele. Dar evenimentul cel mai așteptat în comunitate este „Hora satului”, ajuns în al optulea an de exis­tență. „Are un impact foarte mare în viața localității, fiind un element identitar al comu­ni­tății. Tradi­țio­nala horă a satului, care astăzi nu se mai joacă, a căpătat o oarecare continuitate acum prin această activitate a noastră. Așa au reînviat dansurile «Rustemul», «Ițele» sau «Bidineaua»”, ne mai spune părintele.

În zăbava sărbătorilor creș­tine, horitorii şi horitoarele ies la joc în veşminte noi, curate, ornamentate cu însemne solare. Forma sărbătorească pe care o îmbracă aceşti tineri, aparenţa florală, curăţenia trupească ce precedă jocul, fie prin împodobire, fie prin euharistie, ridică hora jienilor din planul manifestărilor lumeşti obişnuite, în cel supralumesc, semidivin, transcendent.
Aceste hore se joacă în mijlocul drumului, în dreptul bisericii, așa cum se făceau altădată. După joc, costumele populare se curăță și se păstrează în muzeul satului, ca într-un cufăr de zestre.
Prin această lucrare, părintele paroh „bate” însă ceva mai departe. „Am plecat de la ideea că ajungând la inima copiilor, prin ei, ajungem și la inima părinților care, la început, din cauza obiceiului înstăpânit pe vremea colectivului, în sărbători munceau, numărul celor prezenți la biserică fiind foarte mic. De când facem însă aceste activități cu copiii lor, au început și ei să vină la slujbe”, ne spune acesta.

Pentru a întări și mai mult coeziunea comunității și legăturile ei cu Biserica, de vreo trei ani, duminica, după Sfânta Liturghie, cei care participă la slujbă servesc împreună în centrul social ceea ce ei numesc „masa duminicală”, hrană gătită și servită, în mod voluntar, de câțiva enoriași, căpătând astfel materializare dragostea frățească și virtutea de a sluji aproapelui. Din aceeași mâncare, voluntarii servesc bătrânii și bolnavii satului, care nu se pot deplasa la agapă.

Merite răsplătite

Acest fel de slujire al părintelui i-a atras pe copii, cărora le oferă și excursii la diferite obiective religioase și nu numai din țară, antrenându-i în activități utile și plăcute, care preîntâmpină abandonul școlar.

„Cu corul nostru, am ajuns chiar la Teatrul «Rapsodia» din București, unde, alături de actorul Dan Puric, am participat într-un spectacol caritabil pentru copiii de la Valea Plopului. Un lucru extraordinar pentru noi”, mai spune părintele, care ține să precizeze că, „slujind oamenilor, slujim lui Dumnezeu. De multe ori, mai ales în preajma Crăciunului când merg cu icoana Nașterii Domnului prin sat, trăiesc sentimentul că sunt copilul acestor oameni. Că sunt fiul credincioșilor mei”.

Pentru strădania lor, în 2015, cu prilejul celei de-a șasea ediții a „Horei satului”, tinerii participanți au primit din partea Preasfinţitului Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, diplome de merit, pentru participarea şi implicarea în păstrarea tradiţiilor, obiceiurilor şi valorilor populare ale satului românesc.

Astfel, hora satului Jieni, în această nouă expresie a ei, adună în juru-i întreaga suflare a comunității și o ridică, odată cu ea, până la cer, aproape de Dumnezeu.

Dumitru Manolache

This slideshow requires JavaScript.

sursa: ZiarulLumina.ro