Cu ocazia zilei de 8 martie, ziua internațională a femeii, Sectorul Social-Misionar a realizat un proiect, intitulat Este 8 Martie și pentru tine!, care are drept scop realizarea unei atmosfere de bucurie și sărbătoare pentru mămicile și gravidele internate la Spitalul Județean Slatina la Secția Neonatologie.
În acest sens, în data de 8 martie, personalul Sectorului Social și Pr. Stănculeț Gigi de la parohia “Sf. Vasile-Spital” din Mun. Slatina au vizitat toate mămicile, viitoarele mămici și personalul medical din această secție (92 persoane), oferindu-le iconițe și flori, iar pentru copiii nou-născuți, care provin din familii nevoiașe, s-a făcut o donație constând în 232 scutece din bumbac, 77 costumașe pentru nou-născuți, 10 trusouri nou-născuți, 10 pachete pampers, pe care le-au oferit d-nei Dr. Alexe Lucica, șeful acestei secții.
De asemenea, a fost făcută o vizită și la Secția de Recuperare Neuromotorie Copii a aceleiași unități medicale, fiind oferite flori și iconițe personalului medical și mămicilor care au copii cu dizabilități motorii și vin aici aproape zilnic, pentru recuperarea lor.
Atât personalul medical, cât și mămicile care au primit acest dar, au rămas plăcut surprinse și emoționate de acest gest, simțindu-se speciale de ziua lor.