Slujba Învierii la Catedrala episcopală

Duminică, 8 aprilie, Preasfințitul Episcop Sebastian a săvârșit slujba Învierii Domnului la Catedrala episcopală.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat sensul dragostei lui Dumnezeu față de oameni și a libertății noastre, ca daruri de sus: „DRAGOSTEA constituie și motivul creației, dar și al re-creației noastre − prin patima Domnului de pe Golgota – așadar al existenței noastre întregi, pentru că Dumnezeu ne-a creat din dragoste, ne-a recreat apoi, prin Jertfa Sa pe Cruce, tot din dragoste (In. 3, 16) și ne guvernează existența tot cu dragoste (1 In. 4, 8, 16).

Dragostea lui Dumnezeu este, deci, răspunsul la întrebarea pe care ne-am pus-o, poate, cu toții în aceste zile, în care L-am văzut pe Hristos pătimind loviri, batjocuri de tot felul, răstignire și moarte: de ce a acceptat Hristos să pătimească toate acestea? Răspuns: din DRAGOSTE pentru noi. Căci, spune Sfântul Evanghelist Ioan: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (In. 15, 13).

Dar, dragostea Domnului față de noi este nu doar necondiționată, ci și nesfârșită, potrivit Apostolului neamurilor, care spune că „dragostea nu moare niciodată” (1 Cor. 13, 8), ceea ce transformă darul Său în sursa celei mai mari iubiri din câte au existat vreodată în lume.

LIBERTATEA, celălalt dar oferit de Dumnezeu oamenilor, departe de a fi unul otrăvit, ori o capcană – după cum consideră necredincioșii − ne onorează, pentru că ne oferă șansa de a deveni dumnezei după har (In. 10, 34). Fără libertate, nu am putea trăi bucuria împlinirii și devenirii în Dumnezeu. E adevărat, nu am mai fi cunoscut nici suferința ca și consecință a răului liber preferat, dar am fi fost roboți, iar nu oameni; am fi fost computere, bine construite și înzestrate – pe deasupra și cu rațiune −, dar absolut neputincioase și iresponsabile prin ele însele.

Sub spectrul tragic al suferinței și mai ales în perspectiva sumbră a iadului, probabil că unii oameni ar fi dorit să fi putut respinge libertatea și nemurirea, preferând inocența și iresponsabilitatea celorlalte vietăți create de Dumnezeu, care nu au a răspunde nicicum de existența lor − fapt ce pare a le oferi acelora o libertate superioară. Este cheia în care Dumnezeu înțelege libertatea pe care a rânduit-o omului: l-a zidit rațional, dar și responsabil pentru faptele lui; l-a creat liber, dar și dependent de El și „lumea” Lui, în înțelesul că Dumnezeu nu dă omului libertate absolută, ci o libertate în interiorul universului Său, iar aceasta înseamnă că orice respingere sau încercare de a-L eluda pe El aduce eșec, respectiv suferință. De aceea spunem noi că doar supunerea față de Domnul și de legile Lui aduce libertate. Paradoxal: doar dacă vom rămâne robii Lui vom fi liberi, pentru că numai robia Lui eliberează. Toate celelalte robii aduc dependențe care provoacă suferință, în timp ce robia Lui înnobilează, pentru că ne face, cum am spus, dumnezei după har.

Astfel, libertatea este răspunsul unei alte întrebări, pe care și-o pun, de asemenea, mulți: dacă Dumnezeu este așa de bun, de ce există, totuși, suferință pe pământ? Răspuns: din pricina omului care o provoacă, îndeobște, prin libera sa alegere!”