Şedinţa de constituire a organismelor eparhiale

Miercuri, 30 mai a.c., la Catedrala Episcopală din Slatina, în prezenţa Preasfinţitului Episcop Sebastian, a avut loc şedinţa de constituire a Adunării Eparhiale pentru legislatura 2018-2022, urmare alegerilor făcute în Eparhia Slatinei şi Romanaţilor, având în componenţă, cf. Statutului pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, 10 clerici și 20 de mireni.

Evenimentul a debutat cu săvârșirea slujbei de Te-Deum de către Preasfinţitul Părinte Sebastian și a continuat cu prezentarea fiecărui membru în parte. În cadrul şedinţei au fost validate mandatele membrilor aleși în circumscripţiile electorale din județul Olt, au fost desemnaţi reprezentanţii eparhiali la Adunarea Naţională Bisericească, au fost aleși membrii Consiliului Eparhial, precum și cei ai Consistoriului Eparhial și Monahal.

Membrii aleși ai noii Adunări Eparhiale au fost, în cele din urmă, repartizați în cele cinci comisii de lucru: Comisia Administrativ-Bisericească, Comisia Cultural-Educativă, Comisia Economică, Bugetară şi Patrimonială, Comisia Social-filantropică şi Comisia Organizatorică, Juridică şi de Validare.

 

This slideshow requires JavaScript.