Duminică, 2 decembrie, Preasfințitul Episcop Sebastian a slujit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Găgiulești, loc. Potcoava, hirotonind preot pe diac. Ioan Vână, pe seama Paraclisului „Sfântul Ierarh Nectarie” din Slatina.
În cuvântul său de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică în care este redat episodul vindecării orbului din Ierihon: „Ar trebui să observăm cu toții că orbul, care nu vedea nimic, L-a văzut, totuși, și L-a cunoscut pe Dumnezeu. Pe El, pe Care cei care aveau ochi să-L vadă nu L-au văzut. Au crezut că este un învățător oarecare, iar pretențiile Sale mesianice nu constituie decât o simplă impostură, motiv pentru care, mergând El după aceea la Ierusalim, L-au arestat, L-au bătut, L-au închis în temniță și L-au omorât pe cruce. Orbul acesta însă, care nu vedea, „a văzut” totuși la Iisus ceea ce conaționalii lui n-au putut să vadă! A cunoscut că avea de-a face cu Dumnezeu adevărat, lucru pe care a și început să-L strige cât îl ținea gura: „Iisuse Fiul lui David…!” De ce zice Fiul lui David? Pentru că auzise că Mesia avea să se nască din neamul aceluia. Iată cum orbul Îl vede pe Dumnezeu, iar ceilalți, din preajma lui, ce fac? Caută să-l aducă la tăcere. După ce că nu avea ochi, voiau să-i închidă și gura. Îl certau să tacă; voiau să pună capăt entuziasmului și credinței lui puternice pe care, de altfel, Domnul Hristos avea să o aprecieze: Credința ta te-a mântuit. Nimic mai mult despre credința orbului, dar evidențierea acesteia de către Hristos ne încredințează pe toți de tăria ei. În lumea orbului, Iisus era Dumnezeu adevărat și de aceea el nu se lasă intimidat ori tulburat de opiniile și convingerile celor din jurul său, care căutau cu tot dinadinsul să-l aducă și pe el în lumea lor, orbindu-l și mai rău.
Cât de actuală este evanghelia de astăzi, într-o lume care, vrea sau nu, caută parcă să ne „închidă” și nouă, de multe ori, și ochii și gura; să ne închidă urechile de la receptarea cuvântului lui Dumnezeu, secularizându-ne. Suntem provocați tot mai mult să trăim potrivit veacului acestuia trecător, nu punând atât de mult preț pe învățătura creștină și pe păzirea poruncilor sfinte, ci trăindu-ne viața așa, la întâmplare: cum o fi și cum ne vine mai bine la socoteală, fără să ascultăm și fără să întreținem un dialog permanent cu Dumnezeu. De câte ori nu ne împiedică și pe noi atmosfera și tentațiile societății și lumii de astăzi să luăm și să păstrăm legătura cu Domnul? Această experiență a trăit-o și orbul din evanghelia de astăzi. Dar el s-a încăpățânat și a strigat unu și același lucru: Iisuse, fie-Ți milă de mine!”.
