Liturghie arhierească în Parohia Negreni II

Duminică 28 iulie, Preasfințitul Episcop Sebastian a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Negreni II din loc. Scornicești, la final oficiind Taina Cununiei pentru tinerii Mariana și Alexandru-George Odă.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a tâlcuit Evanghelia vindecării slăbănogului din Capernaum: „Evanghelia de astăzi ne încredinţează că, dacă vom avea puţină dragoste faţă de aproapele şi ne va păsa de sufletul lui, putem să-l aducem chiar şi în felul acesta înaintea lui Dumnezeu, iar El, care caută spre noi cu atâta iubire şi ne ascultă cu atâta răbdare, priveşte cu bunăvoinţă spre rugăciunile noastre pentru ceilalţi. Dacă ar căuta Domnul numai la vrednicia faptelor, nu s-ar mai mântui nimeni, însă, El caută şi la gândul nostru cel bun şi la intenţia noastră frumoasă, aşa cum a căutat şi la intenţia şi la credinţa celor patru care l-au adus astăzi pe paralizat. A primit gândul lor frumos, a căutat la jertfa lor şi a ascultat rugăciunea lor tainică pe când îl purtau cu speranţă pe targă. S-a arătat Dumnezeu „impresionat” de dorinţa lor sfântă şi n-a mai pretins paralizatului nimic, ci i-a zis doar: „Iertate sunt păcatele tale!