Pelerinaj la Pitești al comunității persoanelor cu deficiență de auz și vorbire din cadrul Episcopiei Slatinei și Romanaților

Duminică, 6 octombrie 2019, Pr. Ionuț DRĂGHICI, slujitor al comunității persoanelor cu deficiență de auz și vorbire din cadrul Episcopiei Slatinei și Romanaților a participat, împreună cu un grup de 15 credincioși, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, transpusă în limbaj mimico-gestual românesc, la Biserica cu hramul „Sfântul Grigore Palama” din cadrul Parohiei Mavrodolu din Pitești.

Acesta întâlnire duhovnicească a constituit un bun prilej de comunicare prin semne cu prietenii dragi din Argeș și de înțelegere a Cuvântului lui Dumnezeu.

După agapa frățească, oferită de Parohia Mavrodolu, credincioșii din cele două comunități, împreună cu duhovnicii lor, Pr. Ionut DRĂGHICI (Jud. Olt) și Pr. Cătălin ȚÎRU (Jud. Argeș), au vizitat Mănăstirea Curtea de Argeș și au putut să se închine la moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia.

La întoarcere au poposit și la noul Așezământ Ortodox de la Mănicești, unde Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin ONU construiește o biserică pentru comunitatea surzilor din România.

Biserica Ortodoxă a acordat o atenție deosebită persoanelor surde, venind în întâmpinarea lor cu preoți care să transpună prin semne și să evidențieze dragostea pe care Dumnezeu și-o revarsă asupra noastră!