Sfântul Apostol Andrei cinstit la Mănăstirea Strehareți

Sâmbătă, 30 noiembrie, la sărbătoarea Sf. Ap. Andrei – ocrotitorul României, Preasfințitul Episcop Sebastian a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Strehareți din Slatina.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre încreștinarea poporului român de către Sfântul Apostol Andrei, petrecută în vremea în care a zăbovit în provincia Sciția Minor, Dobrogea de astăzi, și despre felul cum s-a păstrat creștinismul din interiorul hotarelor țării noastre de-a lungul vremii: „Multele mărturii care s-au păstrat arată că acest creștinism înfiripat și organizat de Sfântul Apostol Andrei pe teritoriul țării noastre nu s-a pierdut apoi. În pofida venirii romanilor, apoi mai târziu a slavilor, a popoarelor migratoare și a cuceritorilor de tot felul, strămoșii noștri au păstrat acest creștinism așa cum au știut ei mai bine. Astfel, poporul român a trăit vreme de aproape două milenii strâns unit în jurul bisericii, în jurul preotului, în jurul cimitirului din sat și în jurul Dumnezeului său. Neamul nostru românesc nu a fost, deci, încreștinat precum poporul rus, în mod politic, printr-o încreștinare în masă, ci s-a făcut direct de către un ucenic al Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Apostol Andrei, încă de acum două mii de ani”.