Liturghie arhierească la catedrala episcopală

Duminică, 17 mai, Preasfințitul Episcop Sebastian a slujit Sfânta Liturghie la biserica mică a ansamblului catedralei episcopale, hirotonind preot pe diac. Odă Alexandru și diacon pe teologul Nuță-Osiceanu Mihai.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică a Duminicii a V-a după Paști, numită și a Samarinencei: „Din evanghelia aceasta învățăm că Dumnezeu nu este doar al iudeilor, sau doar al elinilor, al rușilor ș.a.m.d. (Col. 3, 11), ci al întregului neam omenesc, noi toți fiind frați prin Adam. Dacă în Vechiul Testament a existat un anume popor ales, aceasta s-a făcut în vederea pregătirii venirii lui Mesia, pentru ca apoi Israelul cel nou să fie și întreg și total, prin alegerea și a samarinenilor păgâni și a tuturor neamurilor. Mai înțelegem că învățătura lui Hristos, pe cât este de nouă, pe atât este de vie, adică mântuitoare, iar compararea ei cu apa nu vrea să sublinieze altceva decât indispensabilitatea ei. Dacă unii au găsit-o otrăvită sau ridicolă, este pentru că nu au abordat-o ca samarineanca de astăzi care, deși trăia în același întuneric, a putut afla totuși lumina lui Hristos, lumină pe care a împărtășit-o apoi și celorlalți ‒ Fotini în limba greacă însemnând luminătoarea sau Luminița.

Totodată, de vreme ce am înțeles că avem de-a face cu un alt Dumnezeu decât cel al mentalităților învechite și separatiste, trebuie să acceptăm și o închinare pe măsură: Duh este Dumnezeu, și cei ce I se închină, trebuie să I se închine în duh și în adevăr (…) că și Tatăl astfel de închinători Își dorește (In. 4, 23-24). De vreme ce El este adevărul, numai prin El și Lui trebuie să ne închinăm, potrivit învățăturii Sale vii și mântuitoare”.