Biserica Parohiei Rusănești-Voineasa a fost retârnosită

Duminică, 4 octombrie, Preasfințitul Episcop Sebastian a retârnosit biserica Parohiei Rusănești-Voineasa.

După Sfânta Liturghie, în cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit Evanghelia Duminicii a XIX-a după Rusalii, în care se relatează o secțiune din Predica de pe Munte: „Evanghelia de astăzi ne arată noua orientare pe care Hristos a dat-o Legii Vechi. Porunca nemaiauzită cândva a iubirii vrăjmașilor a uimit și uimește pe tot omul. Vedem că lucrul acesta ne pare foarte greu și, mai ales, când ne iubim prea mult pe noi înșine.

În rugăciunea domnească, atunci rostim: Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri, de fapt condiționăm pe Dumnezeu-Tatăl să ne șteargă păcatele noastre după măsură iertării pe care noi înșine o acordăm celor care ne greșesc. Ideea iubirii vrăjmașilor schimbă mentalitatea lumii iudaice, învățată cu legea talionului, care prevedea răsplătirea răului cu rău – ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”.

La final, răsplătind efortul depus la restaurarea lăcașului, Preasfinția Sa a ridicat la rangul de Iconom-stavrofor pe părintele paroh Naidin Daniel.

După-amiaza, Preasfinția Sa a vizitat și bisericile filiale Voineasa Mare și Voineasa Mică.