Să moară și capra vecinului!

Să moară și capra vecinului!

CUVÂNTUL IERARHULUI

Duminica a XXVII-a după Rusalii

(Tămăduirea femeii gârbove – Luca 13, 10-17)

Zicala aceasta s-a născut din invidie și răutate față de aproapele.

O femeie care pătimea de 18 ani și-a aflat în sfârșit vindecarea, iar mai marelui sinagogii îi sare țandăra. Poporul se arată încântat de așa o minune nemaivăzută, dar cel ales să-i poarte de grijă este preocupat de… vicii de procedură; se formalizează la modul cel mai ridicol, tună și fulgeră delirând cu privire la o pretinsă încălcare a Legii. Auziți la el: de ce s-a făcut această minune în zi de… sărbătoare? Ca și cum tămăduirea femeii ar fi fost muncă la câmp, ori lucru pe șantier!

Văzând atâta invidie și răutate, a răbufnit și Domnul, deconspirând ipocrizia aceluia, pentru că nu „râvna casei” sfinte îl măcina pe el (Ioan 2, 17). A condamnat închipuita lui dragoste față de litera Legii, potrivit căreia sâmbăta erau interzise până și minunile, arătând că „litera ucide” (II Corinteni 3, 6). A umplut de ridicol prefăcuta generozitate a oțărâtului conducător care clama fățarnic, ca pe o amnistie binevoitoare, vindecarea generală în…. celelalte zile – „Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecați-vă… (De către Cine, însă, nu spune, pentru că el avea o problemă, de fapt, cu Cel ce o vindecase pe femeie, mai mult decât cu ziua sâmbetei).

Pentru aceasta, în cele din urmă toată mulțimea s-a bucurat de minune, izolându-l pe invidios în răutatea lui, căci aceasta este soarta celor care, în loc să se bucure de bucuria aproapelui lor, reacționează potrivit zicalei: „să moară și capra vecinului!”

Luați aminte și la istorioara aceasta:

Era odată un om bogat, dar care se arăta totdeauna nemulțumit de toate câte avea, dorind tot mai multe avuții. Pe lângă aceasta, omul era și foarte invidios pe vecinul său: nu mai putea de ciudă văzând că acela avea mereu pace în suflet și era mulțumit cu soarta lui, deși nu era atât de bogat; ba încă avea și o familie numeroasă.

Într-o zi, un înger coborî la bogatul invidios și îi zise:

− Omule, s-a umplut cerul de văicărelile tale! Iată, Domnul Dumnezeu m-a trimis să-ți spun că a hotărât să-ți împlinească toate dorințele, numai să nu te mai vadă nemulțumit. Spune-mi ce dorești și îndată vei dobândi, însă cu o condiție: orice vei cere, vecinul tău va primi îndoit!

Bogatul se bucură într-o primă fază la vestea adusă de solul ceresc, dar apoi, la gândul că vecinul său va primi dublu, se întristă amarnic. Invidia îl ardea ca un foc mistuitor și, pentru aceasta, rămase mut la picioarele îngerului. După o vreme, se hotărî să vorbească și spuse:

− M-am decis, îngere al Celui Preaînalt. Te rog să-mi… scoți un ochi!

− Cum?! De ce să-ți pri­cinuiesc o astfel de durere și pagubă? întrebă îngerul îngrozit.

− Pentru ca vecinului meu să îi scoți pe amândoi! i-a răspuns bogatul.

Atunci trimisul Domnului își luă zborul spre lăcașurile de sus, tulburat peste măsură că a aflat atâta invidie și răutate pe pământ…”

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților