Pilda celor care „Îi dau cu flit” lui Dumnezeu

Pilda celor care „Îi dau cu flit” lui Dumnezeu

CUVÂNTUL IERARHULUI

Duminica a XXVIII-a după Rusalii

(Pilda celor poftiți la cină – Luca 14, 16-24)

Unii se comportă cu Dumnezeu așa cum o fac și cu semenii lor − mojicește. Invitații la Cina din evanghelia de astăzi se arată a fi prost crescuți, de vreme ce, în loc să-și onoreze datoria de a răspunde chemării Stăpânului lor, vin cu diverse pretexte:

– unul se dovedește înrobit prea mult de „pământ” (țarină) și, pentru aceea, socotește CERUL irelevant, dacă nu cumva de-a dreptul inutil;

– altul se declară victimă a celor cinci simțuri (cinci perechi de…), a iraționalității și animalității firii (boi), în locul simțirii celei curate a sufletului; devenise, adică, „nesimțit” sau nesimțitor − asemenea viețuitoarelor lipsite de rațiune;

– cel din urmă se recunoaște într-atât de cuprins de plăcerile vieții (femeia), încât nu-și mai poate face timp și pentru Domnul.

Ba încă un altul, ducând nesimțirea la extremă, găsește de bine să vină la Cină cu… bocancii (haină nepotrivită – Matei 22, 11). Cu toții Îi dau cu flit lui Dumnezeu, considerându-L irelevant sau neimportant.

Ce s-a întâmplat însă la sfârșit…-ul lumii?

Evanghelia ne spune că, mâniindu-se Stăpânul a dispus: „Niciunul din aceia care au fost chemați (dar n-au venit) nu va gusta din Cina mea!” Cât privește pe cel care a căzut ca musca în lapte la Cină, a poruncit slujitorilor Săi: „Legați-l de mâini și de picioare și aruncați-l în întunericul cel mai dinafară! Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților” (Matei 22, 13), pentru că nimeni nu Îi dă cu flit lui Dumnezeu până în sfârșit!  

Luați aminte și la întâmplarea aceasta:

„Era odată un creștin − ca mulți alții, de altfel – care, ori de câte ori îl chema preotul la slujbele sau acțiunile bisericii, el răspundea invariabil: „N-am timp, părinte!…”. De pildă, când preotul îl îndemna: „Vino, măi frate, măcar de Paști, de Crăciun, la hramul bisericii, de ziua dumitale, spovedește-te măcar o dată, de două ori pe an și împărtășește-te!”, el răspundea la fel − că nu are timp. În schimb, avea omul nostru timp pentru prieteni de tot felul, pentru plimbare, pentru petreceri, pentru cleveteală și pentru orice alte fapte nefolositoare.

Anii au trecut și, la o vreme, întâlnindu-se omul acesta din nou cu preotul, i se plânse dezamăgit:

− Părinte, m-au părăsit toți și mă simt fără niciun rost și nenorocit!

− De, fiule, eu te-am chemat mereu la Cel Care are ca timp veșnicia, dar ai zis totdeauna că pentru Acela tu nu ai timp. Cei pentru care ai avut timp te-au părăsit, căci acum nu mai au ei timp pentru tine! Să știi, însă, că Acela pentru care tu nu ai avut niciodată timp te așteaptă, încă, să vii!…”

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților