Creștinism fără cruce?!

Creștinism fără cruce?!

CUVÂNTUL IERARHULUI

Duminica a III-a din Post

(a Sfintei Cruci – Marcu 8, 34-38 și 9, 1)

La început, simbolul Creștinismului era peștele, pentru că denumirea acestuia în limba greacă veche – IΧΘYΣ – constituia inițialele cuvintelor „Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”. Curând însă, locul acestui însemn a fost luat de cruce, întrucât Întemeietorul Creștinismului, Hristos, a fost răstignit pe ea.

Dar, crucea nu este doar un simbol, căci Hristos a schimbat aceasta din instrument de tortură în Altar de jertfă. De aici și definiția Creștinismului de religie a iubirii până la jertfă. Ce fel de jertfă? Mucenicie, adică?! Da, la nevoie. Însă, până la mucenicie, jertfa trebuie concretizată în disciplină a credinței, a moralității și sacrificiu de sine.

Disciplina credinței înseamnă acceptarea învățăturii creștine așa cum a propovăduit-o Domnul și cum au fixat-o în scris, mai apoi, ucenicii și urmașii lor sfinți. Morala ne cere bun simț și abținere de la tot ceea ce ne poate altera ființa noastră psihosomatică, iar sacrificiul de sine ne împiedică să fim egoiști și nesimțitori la nevoile și suferințele aproapelui.

Asistăm însă, din păcate, în ultima vreme, la un creștinism tot mai diluat de credințe paracreștine, de o moralitate fără principii sănătoase (de fapt, imoralitate), și de o fugă teribilă de jertfă, în înțeles creștin. Mă refer la:

– Amestecul haotic al credințelor de tot felul și după cum îl taie capul pe fiecare (sincretism religios);

– Impunerea anormalităților de tot felul ca normalitate, în cadrul moralei;

– Exacerbarea ego-ului în detrimentul aproapelui, ca refuz al jertfei.

Cu alte cuvinte, ce spune omul modern?

– Toate credințele sunt bune, căci Dumnezeu – nu-i așa?! – este Același în toate religiile! Așadar, ce Hristos?! Ce Biblie?! Ce Creștinism?!…

– Totul e permis! Ce canoane? Ce principii?… Oare nu ne-a făcut Dumnezeu liberi?…

– Cât privește promovarea eului, omul modern a inventat capitalismul feroce, comoditatea excesivă a traiului și exacerbarea simțului proprietății, în detrimentul spiritului comunitar.

V-ați întrebat de ce Creștinismul nostru, după ce a cucerit lumea atât de ușor și a ajuns cea mai mare și mai răspândită religie de pe glob, este ignorat în prezent de tot mai mulți, este abandonat de unii și hulit atât de mult de alții? De ce este tot mai renegat în Occident și mai blamat în estul Europei, în timp ce religii străine de acest spațiu își fac tot mai mult loc în preferințele europenilor? Aceasta se întâmplă pentru că, după compromisurile făcute la nivelul credinței și moralei, Creștinismul a renunțat și la „cruce”, în înțelesul de sacrificiu sau jertfă: a renunțat la post, a renunțat la rugăciune – și la cea comunitară, dar și la cea individuală –, a renunțat la iertare, la abstinență, la spovedanie, la Sfânta Împărtășanie…

Astfel, Creștinismul riscă să devină tot mai puțin credibil, pentru că:

– Fără credință curată și clară își va pierde, încet-încet, identitatea;

– Fără principii, își decredibilizează moralitatea;

– Fără jertfă, încetează să mai fie, pur și simplu, religie.

Biserica noastră creștină a pierdut enorm atunci când „a coborât de pe cruce”, preferând cadrul instituțional și așezându-se la masă cu puternicii vremii, în loc să petreacă alături de cei mulți; ba încă preferând capul mesei, în loc să slujească (Lc. 22, 24-27). Acum, conștientă că riscă eșecul, accentuează tot mai mult caritatea. Dar, sufletele oamenilor nu se „câștigă” atât cu mâncare, cât cu un Creștinism autentic: cu credință sinceră, cu moralitate curată și cu jertfă adevărată. Cum putem face aceasta? Întorcându-ne și „urcând” la loc pe cruce, pentru că fără jertfă nu vom fi niciodată credibili! Nu există Creștinism fără „cruce”, căci fără „cruce” riscă să devină nu doar un Creștinism „căldicel” sau comod (Apoc. 3, 16), ci și o simplă ideologie. 


SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților